Gheorghe Maranacea este unul dintre cei mai fideli suporteri ai Universității Craiova. Pe 19 iunie 1974 Universitatea Craiova cucerea în sfârșit primul titlu din istorie, după ce cu un sezon în urmă Știința pierduse la golaveraj, la un singur gol, campionatul în fața lui Dinamo, după un meci de toată pomina al „câinilor" cu CFR Cluj. De această dată istoria se putea repeta, dar nimeni și nimic nu a mai putut opri Universitatea Craiova din lupta pentru titlu. Dinamo a câștigat evident la scor partida cu FC Argeș, dar oltenii au rezistat la Ploiești, 0-0, și au scos punctul care a adus titlul în Bănie. La meciul din urmă cu fix 50 de ani a fost prezent și unul dintre cei mai înfocați suporteri ai lui FC Univeristatea Craiova, Gheorghe Marancea, 69 de ani. Contactat de către Ediție.Specială, Gheorghe Marancea a izbucnit în plâns când a auzit subiectul despre care dorim să vorbim. „Universitatea Craiova e viața mea și nu am cum să uit niciodată meciul din urmă cu 50 de ani, atunci când Știința noastră dragă a obținut primul titlu de campioană. Cu un an înainte pierduse titlul tot în fața lui Dinamo, după meciul ăla pe care toată lumea știe că l-au aranjat. Ne-au furat titlul și nu pot să uit. Ura mea pe Dinamo pornise din 1973. Au aranjat restanța cu CFR Cluj și au câștigat cu 4-0. Însă, acum la Ploiești nu au putut să ne mai oprească. Am fost la meciul de la Ploiești. Aveam pe atunci 19 ani. Drumul l-am făcut din două bucăți. M-am dus din Slatina până la Pitești, iar de acolo am luat-o pe drumul de Târgoviște spre Ploiești cu o altă ocazie. Nu am putut să mă alătur din prima galeriei venite de la Craiova, cea care era condusă de nea Mihai Ostrovski. (Gheorghe Marancea în tinerețe) Nu îmi e rușine să recunosc. Pe vremurile alea vindeam ouă prin satul meu de la țară ca să fac rost de bani pentru deplasări la meciurile Universității. La Ploiești a fost nebunie. Nea Mihai ne-a spus că murim cu ei de gât în stadion dacă ne mai fură și acum. Ne era frică și de arbitru. Tot încerca să îi ajute pe ăia de la Petrolul să ne dea gol. Ai noștri se fereau să faulteze prin preajma careului de 16 metri sau în careu, că sigur fluiera arbitrul. Dinamo avea cu FC Argeș și își aranjase din nou treaba să bată la scor. Îmi aduc aminte că în meciul de la Ploiești a intrat și Negrilă. După meci a fost nebunie. Campioana unei mari iubiri devenise și campioana României. Nu îmi vine să cred că au trecut 50 de ani de la primul nostru titlu. Acum eu am ajuns la 69 de ani, dar am să merg pe stadion pentru adevărata Universitatea până am să mor. Deși, vă recunosc că îmi este din ce în ce mai greu. Îmi este mai greu la întoarcere spre casă de la meciuri. Drumurile la întoarcere mi se par din ce în ce mai lungi, mai ales dacă mă prinde și noaptea. La dus trec mai bine peste distanța drumurilor. Poate că nici prea îmi mai rezistă organismul, am totuși 69 de ani, dar tot nu am să mă las. Am să merg după Universitatea noastră până am să mor. Sper că prietenii mei vor avea plăcerea să mai meargă în continuare și cu mine la meciuri. Acum suntem în Liga a doua, dar băieții noștri au nevoie de noi pe stadion. Sigur vom reveni în Liga 1. Gheorghe Marancea în tinerețe. (n.red. cel cu geantă în rândul de jos) Vreau să merg pe 20 iunie și la proces în București. O să sun la registratură ca să aflu de la ICCJ unde se judecă procesul. Vreau să fiu alături de Adrian Mititelu în lupta pentru palmaresul Universității. El nu luptă pentru el personal, luptă pentru noi toți cei care iubim adevărata Universitatea Craiova. Nu am nimic cu cei care susțin cealaltă echipă din oraș, fiecare e liber să aleagă ce vrea, dar totuși nu ai cum să te dezici de adevărata Universitatea când știi prea bine câte nederepetăți i s-au făcut și prin tot ceea ce a trecut. Mititelu nu vrea milă și pomeni, vrea doar dreptate pentru Universitatea. Domnilor judecători, vă rog să faceți dreptate pentru Știința noastră adevărată!", a încheiat aproape plângând Gheorghe Marancea.