Casa Albă: Statele Unite nu au „nimic de-a face” cu atacul asupra consulatului iranian din Damasc
Inapoi

Casa Albă: Statele Unite nu au „nimic de-a face” cu atacul asupra consulatului iranian din Damasc

Postat pe 03 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Statele Unite au asigurat marţi că nu au „nimic de-a face” cu atacul asupra consulatului iranian din Damasc atribuit Israelului, un atac fără precedent care stârneşte temeri privind o escaladare a tensiunilor în regiune în contextul războiului din Fâşia Gaza, transmite AFP. „Nu am avut nimic de-a face cu această lovitură din Damasc. Nu am fost implicaţi în niciun fel”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby. „Comentariile ministrului iranian de Externe că ar trebui să fim traşi la răspundere sau că suntem de vină sunt pur şi simplu absurde. Nu avem nimic de-a face cu asta”, a adăugat el. Oficialul american se referea la declaraţiile şefului diplomaţiei iraniene, Hossein Amir-Abdollahian. Acesta a anunţat că a transmis „un mesaj important” Statelor Unite, care, „în calitate de susţinători ai regimului sionist”, „trebuie să îşi asume responsabilităţile”. Mesajul, al cărui conţinut nu a fost dezvăluit, a fost transmis prin intermediul responsabilului cu afaceri al ambasadei Elveţiei în Iran, care reprezintă interesele americane în lipsa relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, potrivit ministrului. Atacul fără precedent, care a avut loc luni, a făcut cel puţin 13 morţi, inclusiv doi oficiali militari iranieni importanţi, notează AFP, citată de Agerpres. Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, a deplâns moartea a şapte dintre membrii săi, inclusiv a doi generali din Forţa Quds, care operează în afara graniţelor. Iranul, care a promis să riposteze, a acuzat Israelul pentru acest atac, dar israelienii nu şi-au asumat responsabilitatea. Cu toate acestea, adjuncta purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh, a declarat marţi că Israelul nu a informat Statele Unite în prealabil. „Nu am fost informaţi de către israelieni cu privire la lovitura lor sau ţinta vizată de la Damasc”, le-a spus Singh jurnaliştilor. „Am spus foarte clar Iranului, prin canale private, că nu suntem responsabili pentru această lovitură”, a spus ea. Casa Albă a mai indicat că Washingtonul ia „foarte în serios protecţia trupelor noastre şi a instalaţiilor noastre din Irak şi Siria”. „Şi aşa cum am demonstrat în trecut, aşa cum preşedintele Biden a spus foarte, foarte clar prin acţiunile pe care le-a ordonat, vom face tot ce este necesar pentru a proteja aceste trupe şi facilităţi”, a spus John Kirby. Atacul de luni este primul care vizează o clădire diplomatică iraniană din Siria, o ţară aflată în război civil din 2011, unde Iranul şi aliaţii săi susţin regimul preşedintelui Bashar al-Assad.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

18:20

Tânăr reținut pentru pornografie infantilă în Dolj

Tânăr reținut pentru pornografie infantilă în Dolj Un bărbat de 23 de ani a fost reținut de autorități pentru acuzații de pornografie infantilă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Dolj, Cristian Grigorescu, în perioada octombrie-noiembrie 2024, persoana cercetată ar fi solicitat în mod repetat unei adolescente de 15 ani să se filmeze și să se fotografieze în ipostaze sexuale, apoi să îi trimită imaginile. Ulterior, suspectul ar fi stocat
Image Description

14:10

Tragedie în Dolj: un tânăr de 17 ani a murit după ce utilajul agricol s-a răsturnat peste el

Tragedie în Dolj: un tânăr de 17 ani a murit după ce utilajul agricol s-a răsturnat peste el O tragedie s-a produs vineri în zona rurală a satului Sărata, județul Dolj, în timp ce un tânăr lucra pe câmp. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, Andreea Mateescu, apelul la numărul de urgență 112 a anunțat un accident grav în apropierea localității. La fața locului au sosit rapid echipele
Image Description

11:28

Întârziere în motivarea deciziei Tribunalului București privind validarea mandatelor în cadrul Federației Române de Fotbal

După mai bine de 57 de zile, instanța Curții de Apel București nu a motivat încă decizia referitoare la validarea mandatelor și apartenenței în cadrul Federației Române de Fotbal, deși legea prevede clar că astfel de hotărâri trebuie motivate urgent, având în vedere caracterul necontencios al cazului. Potrivit informatiilor postate pe editie.ro, la data de 26 martie 2024, Curtea de Apel a decis, în dosarul 17083/3/2024, respingerea apelului făcut de Federația
Image Description

10:34

femeie de 30 de ani cerea protectie, iar soțul a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

femeie de 30 de ani cerea protectie, iar soțul a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție O femeie de 30 de ani a anunțat de două ori poliția că fostul iubit a încălcat ordinul de protecție emis de judecătorie. Prima sesizare a fost făcută pe 30 aprilie 2025, când femeia a declarat că fostul său partener a venit la locuința ei, deși avea interdicția de a se apropia la mai
Image Description

10:33

polițiștii din dolj au arestat mai mulți infractori în ultimile zile

polițiștii din dolj au arestat mai mulți infractori în ultimile zile Un bărbat de 39 de ani din Segarcea a fost depistat de polițiști, fiindcă avea un mandat de executare a unei pedepse de un an și patru luni de închisoare. Acesta fusese condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, potrivit spuselor purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Andreea Mateescu. În Filiași, doi bărbați, amândoi de 34
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete