Tânăr din comuna Lipovu, arestat pentru viol și violență domestică
Tânăr din comuna Lipovu, arestat pentru viol și violență domestică
Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Lipovu, județul Dolj, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind acuzat de infracțiuni grave, inclusiv viol, violență în familie, violare de domiciliu și nerespectarea măsurilor unui ordin de protecție.
Incidentul a avut loc pe 16 septembrie, în jurul orei 23:25, când o tânără de 24 de ani din aceeași comună a sesizat poliția că a fost agresată de fostul concubin. Polițiștii s-au deplasat imediat la locul faptei, unde au constatat că tânărul a pătruns în locuința victimei, provocându-i leziuni fizice și întreținând raporturi sexuale împotriva voinței acesteia, încălcând astfel ordinul de protecție care îl viza.
A fost întocmit un dosar penal pe numele bărbatului pentru faptele menționate. În urma audierilor, realizate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, s-a dispus reținerea lui. Astăzi, tânărul a fost prezentat instanței de judecată, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.