Alegerea primarului de la Teasc sub anchetă
În dimineața zilei de 9 iunie, la ora 08:00, polițiștii din Secția nr.4 Poliție Rurală Coșoveni au fost sesizați de o femeie de 49 de ani din comuna Teasc cu privire la o posibilă violare a confidențialității votului. Incidentul ar fi avut loc la Secția de votare nr.503 din comuna Teasc, în timp ce aceasta își exercita dreptul de vot.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat apelanta. Femeia a declarat că i-au fost înmânate două buletine de vot pentru alegerea primarului, fapt constatat în cabina de votare. După aplicarea ștampilei pe unul dintre buletine, femeia a prezentat ambele buletine de vot președintelui secției de votare, care ar fi luat la cunoștință de opțiunea electorală exprimată.
In cauza a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare a confidențialității votului. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.