Un grefier de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin este cercetat pentru fals informatic și sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri. Acesta ar fi șters un document dintr-un dosar și ar fi tăiat o filă cu o foarfecă într-un alt dosar. Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a anunțat miercuri că se fac cercetări față de un inculpat, grefier la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri. Procurorii arată că în 7 februarie 2023, în jurul orelor 9.15 – 9.20, în calitate de grefier, ajutat de un alt suspect tot în calitate de grefier la aceeași instanță, a șters un atașament dintr-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, scanat și încărcat în aplicația informatică ECRIS, în scopul producerii de consecințe juridice. „Prin ștergerea atașamentului ce conținea respectivul document a oferit posibilitatea petentului din respectivul dosar să formuleze și să i se admită o cerere de reexaminare în legătură cu o cerere anulată anterior pentru neplata taxei de timbru”, se arată în comunicat. De asemenea, în aceeași zi, în jurul orei 11:21, în calitate de grefier, a tăiat cu o foarfecă fila ce conținea dovada comunicării obligației de plată a unei taxe de timbru ce se afla într-un dosar civil având ca obiect „plângere contravențională”, „în scopul de a împiedica aflarea adevărului - mai exact dacă a fost sau nu achitată în termen taxa de timbru într-un dosar civil de pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. Severin în care s-a dispus anularea cererii pentru neplata taxei de timbru”. La 1 iulie 2024 s-a dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore, iar ulterior printr-o ordonanță a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat pentru 60 de zile. Inculpatul a formulat contestație împotriva ordonanței prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, contestație ce a fost respinsă definitiv de Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Sursa: Mediafax
În domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 143 de controale la angajatori din construcții, HoReCa, dar și din alte sectoare unde activează zilieri și lucrători străini. În urma verificărilor, la 24 de angajatori au fost identificate 42 de persoane care munceau fără forme legale. Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 31 de amenzi în valoare totală de 849.900 lei. Pe partea de securitate și sănătate în muncă, inspectorii ITM
.
Marți, DNSC a lansat un clip de conștientizare menit să atragă atenția asupra metodei cunoscute sub numele de vishing, o formă de fraudă prin telefon care devine tot mai sofisticată. În aceste apeluri, infractorii pot pretinde că sunt angajați ai băncii, ai Poliției sau ai altor instituții cu autoritate, cu scopul de a câștiga încrederea victimei. Conform reprezentanților DNSC, escrocii urmăresc să creeze un sentiment de urgență și teamă, presând
.
În județele Mehedinți și Dolj, mercurul din termometre va urca la 39…41°C, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea, valorile minime vor rămâne ridicate, între 20 și 23°C, semnalând nopți tropicale. Cod portocaliu, caniculă severă și disconfort termic accentuat, valabil în același interval (11 august, ora 10:00 – 12 august, ora 10:00), pentru județele Olt, Teleorman, Gorj și Vâlcea. Aici, maximele vor ajunge la
.
Serviciul a fost prezentat într-o conferință de presă organizată la Craiova, la sediul Sucursalei Regionale a Poștei Române. StartPost vine în întâmpinarea nevoilor antreprenorilor, oferind o soluție legală, modernă și accesibilă pentru înregistrarea sediului social al firmelor. „Suntem onorați să lansăm acest serviciu de la Craiova, alături de reprezentanți ai mediului academic și economic. StartPost este o inițiativă care răspunde nevoilor reale ale antreprenorilor, oferind o soluție legală, modernă și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.