Controverse legate de tăierile de copaci în cartierul Valea Roșie
În cartierul Valea Roșie, mai mulți copaci au fost deja tăiați sau urmează să fie, stârnind nemulțumirea locuitorilor din zonă. Aceștia afirmă că au contactat telefonic serviciul Cetățeanului, dar nu au obținut clarificări cu privire la motivele tăierii, singura informație primită fiind că Eco Urbis se ocupă de aceste lucrări „în cunoștință de cauză”.
👉 Motivul oficial al tăierilor de arbori
Eco Urbis, într-o declarație adresată redacției Știri Craiova, a explicat că tăierile sunt necesare pentru „implementarea proiectului de modernizare a rețelelor de distribuție a energiei termice, al cărei beneficiar este Termo Urban Craiova și în baza solicitării executantului proiectului, firma ERBAȘU”.
Societatea primăriei care se ocupă de administrarea domeniului public a subliniat, de asemenea, că „după finalizarea lucrărilor, va fi demarată o campanie de plantare de arbori”, pentru a compensa tăierile efectuate.
👉 Detalii privind lucrările de modernizare a rețelei termice
Lucrările de modernizare vizează 13 puncte termice din cartierele Valea Roșie, Sărari, Brazda lui Novac și Calea București, inclusiv PT 1, 2, 3, 4, 6 și 7 din Valea Roșie. Contractul, în valoare de 47.364.101 euro, a fost adjudecat de Construcții Erbașu SA și va fi finalizat în termen de 16 luni de la debutul lucrărilor.
Rețeaua de distribuție, cu o lungime totală de aproximativ 22 km, va fi înlocuită cu țeavă preizolată pentru a reduce pierderile de energie.