
Demisia șefei Secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Pantelimon
Sefa Secției de Terapie Intensivă a Spitalului Pantelimon, Florina Pompilian, și-a dat demisia astăzi din funcția de conducere, însă va continua să își exercite profesia de medic în cadrul aceleași secții. Aceasta a fost un susținător constant al celor două doctorițe acuzate de omor cu premeditare, amenințând cu greva generală în momentul în care acestea au fost arestate. Demisia vine după o audiere de peste șase ore la care a fost