Un tânăr care s-a pensionat la 29 de ani are 5 sfaturi pentru cei care vor să facă la fel
Inapoi

Un tânăr care s-a pensionat la 29 de ani are 5 sfaturi pentru cei care vor să facă la fel

Postat pe 31 Mar 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Daniel George a reușit ca până la 29 de ani să-și câștige independența financiară pe cont propriu, astfel încât s-a putut pensiona anticipat. El are 5 sfaturi utile pentru toți cei care vor să-i urmeze exemplul. Evident, ar trebui să îndeplinească câteva condiții esențiale. El a povestit pentru Business Insider că în 2018, la 24 de ani, după ce și-a terminat doctoratul, lucra la Google X, coordonând proiecte de inteligență artificială. În 2020, a plecat din Google și a început să lucreze la colosul financiar JP Morgan, unde a rămas până în 2023. În 2017 a început să investească masiv în acțiuni, în primă fază câte 1.000 de dolari pe lună, apoi, pe măsură ce a început să câștige mai bine, suma a crescut, astfel că în câțiva ani câștigase peste 1 milion de dolari. În 2023, cheltuielile lui anuale locuind în SUA au coborât la mai puțin de 2% din investițiile pe care le avea, așa că și-a dat demisia. Daniel spune că nu trebuie să-și facă griji că nu are salariu și acum are suficient timp ca să lucreze pe cont propriu, la ceea ce îl pasionează. Astfel, în momentul de față lucrează la dezvoltarea startup-ului său. Iată cele 5 sfaturi pe care le oferă Daniel celor care vor să se pensioneze în tinerețe: „Am crescut în Kerala, India, unde părinții mei câștigau mai puțin de 20.000 de dolari pe an. Nu mi-aș fi putut permite o educație universitară în SUA sau nici măcar să merg la facultăți private din India fără a-mi face datorii. Așa că am decis să studiez într-un colegiu de stat din India, care este mult mai ieftin. Am studiat din greu pentru un test pe care studenții din India îl susțin în fiecare an pentru admiterea la facultate. M-am clasat printre primii și am ajuns să studiez ingineria și fizica la India Institute of Technology din Bombay, o universitate publică de top din India. M-a costat aproximativ 1.200 de dolari pe an, inclusiv cazarea și mâncarea”, a spus el. Apoi a decis să aplice direct pentru doctorat într-un program al Universității Illinois, care admite studenți fără diplome de master. „Doctoranzii de la universitățile din SUA pot primi adesea scutire de la taxele de școlarizare și bursă din prima zi, de obicei de 2.000-3.000 de dolari lunar. Poți obține o diplomă de master fără costuri la doi ani de la începerea doctoratului, economisind astfel timp și bani”, a mai spus el. S-a mutat în Illinois în 2015. În doi ani a obținut diploma de master și după numai un an și pe cea de doctorat, când avea 24 de ani. „Întreaga mea educație nu a costat mai nimic. Nu aveam nevoie decât de jumătate din bursa primită pentru a acoperi costurile de trai”, a mai spus el. Daniel spune că în timpul doctoratului a lucrat cu jumătate de normă la companii de tehnologie și cei mai mulți bani pe care i-a câștigat au rămas inițial într-un cont bancar, câștigând o dobândă neglijabilă. În ultimul an de doctorat a început început să cumpere acțiuni. „Am învățat mai multe despre investiții. Când am început să lucrez cu normă întreagă la Google X, am început să investesc toate economiile mele. Am cheltuit mai puțin de 10% din salariul de la Google X și am investit fiecare dolar în principal în acțiuni tehnologice. Nu am investit în altceva decât în acțiuni și nu am păstrat economii de numerar”, a spus el. Având experiența din SUA, el spune că în San Francisco, New York și Seattle, salariile pot fi foarte mari, însă acest lucru nu ajută de obicei la economisire, întrucât și costul vieții acolo este ridicat. Însă la începutul carierei, când un tânăr nu are prea multe cheltuieli, poate să facă asta și să profite de veniturile mari pentru a face economii mai mari. „Când am început să lucrez la Google X în Mountain View, California, am câștigat aproximativ 270.000 de dolari pe an. Am împărțit un apartament frumos cu câțiva prietenii, am mâncat majoritatea meselor la birourile Google și nu am avut cheltuieli majore. Astfel, că am cheltuit mai puțin de 10% din venituri. Dar atunci când doriți să vă stabiliți, vă puteți înmulți valoarea economiilor prin mutarea în locuri în care costurile de trai sunt semnificativ mai mici”, mai spune el. Tânărul spune că pentru primul loc de muncă de la Google X, pe care l-a obținut imediat după absolvire, i s-a oferit un salariu pe care l-a acceptat imediat. „Am avut prieteni care au venit după mine, pe poziție inferioară, dar care erau plătiți de trei ori mai bine, deoarece au negociat prezentând contra oferte de la alte companii. Când JPMorgan m-a abordat pentru un loc de muncă câțiva ani mai târziu, m-am asigurat că primesc mai multe oferte de la companii de tehnologie și fonduri speculative. Am folosit alte oferte, am evaluat toate aspectele pachetului salarial... Mi-am negociat bine salariul și am primit aproape dublu față de salariul inițial oferită de ei”, a spus Daniel. Daniel spune că și-a cunoscut soția la Google X, având amândoi aceeași vârstă și aceleași studii. De asemenea, aveau venituri similare și amândoi făceau economii aproximativ egale, care au fost investite apoi în conturi de acțiuni separate. „Împărtășim aceeași gândire despre cheltuieli și investiții și împărțim cheltuielile în mod egal. Amândoi ne bucurăm de un stil de viață nomad digital minimalist, punând preț pe călătorii și experiențe, nu pe bunuri materiale scumpe”, a spus el. „Găsirea partenerului potrivit este unul dintre cei mai importanți factori ai fericirii și succesului financiar pe termen lung”, a încheiat Daniel.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

13:05

ANM a emis o atenționare Cod Galben de căldură

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod Galben de caniculă și temperaturi ridicate, valabilă luni, 23 iunie, între orele 12:00 și 21:00. Potrivit meteorologilor, valorile termice vor atinge maxime de 34 până la 36 de grade Celsius, depășind media obișnuită a perioadei. Fenomenul va fi resimțit cu precădere în zonele menționate, unde disconfortul termic ar putea deveni accentuat, în special în orele de vârf ale zilei.
Image Description

11:20

Mașină răsturnată la Țicleni: Șoferul a fugit de la fața locului

La fața locului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țicleni au constatat că autoturismul era răsturnat pe plafon, iar șoferul nu se mai afla la fața locului. Ulterior, în urma cercetărilor și a declarațiilor martorilor, autorul a fost identificat și depistat la domiciliu. Tânărul a recunoscut că el se afla la volan în momentul accidentului. Testat cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Image Description

11:10

Craiova alocă 100.000 lei pentru Festivalul Internațional „Adrian Păunescu” 2025

Suma este compusă din 70.000 lei, aprobați prin bugetul general al orașului pentru 2025 (conform Notei de fundamentare nr. 53250/17.02.2025), și o completare de 29.960 lei, alocată printr-o notă ulterioară (nr. 190738/12.06.2025), ambele la capitolul „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii”. Festivalul se va desfășura în perioada 18-20 iulie 2025, iar accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile. Primele două zile, 18 și 19 iulie, vor avea loc
Image Description

11:01

Șoferi inconștienți, opriți la timp de polițiștii doljeni

Echipajele de poliție au fost prezente pe principalele artere din județ, înarmați cu aparate alcooltest și drugtest. În total, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, au fost controlate peste 900 de autovehicule și legitimate peste 1.100 de persoane. Polițiștii au efectuat aproximativ 750 de testări pentru alcool și droguri. Rezultatele sunt grăitoare: au fost aplicate peste 700 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 150.000 de
Image Description

10:03

IntenCity Festival: Principalele reguli de acces

Respectarea acestor măsuri este esențială pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentului și pentru ca fiecare participant să se bucure pe deplin și cu zâmbetul de buze de experiența IntenCity. ACCESUL ÎN FESTIVAL Accesul se face pe baza brățării de acces. Brățara este obținută pe baza biletului/abonamentului valid și a unui act de identitate. Fiecare participant va fi supus verificării de securitate la intrare. Refuzul controlului atrage interzicerea accesului. OBIECTE
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:19

- Dambovita - „Lasă-mă (să te iubesc)” – pasiune pură în stilul lui Andrei Bănuță

Mă ocolești de frică să nu te îndrăgostești… Andrei Bănuță revine cu „Lasă-mă (să te iubesc)”, o piesă în care pasiunea clocotește în fiecare vers. Cu influențe de flamenco și accente balcanice, melodia pulsează de energie, ritm și emoție. Vocea sa inconfundabilă străbate compoziția cu forță și sinceritate, transformând dorința într-un foc mistuitor. Este o declarație intensă de iubire, unde suferința și dorința se împletesc cu patosul specific artistului. Piesa
Image Description

13:14

- Dambovita - Ajuns la ediția a XVII-a, programul „Vacanţă la bibliotecă” debutează pe 30 iunie 2025!

În perioada 30 iunie – 1 august 2025, intervalul orar 11.00-13.00, la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița, se va desfășura ediția a XVII-a a programului „Vacanță la bibliotecă”. Activitățile sunt destinate elevilor de clasele I-VI, iar înscrierile se fac la sediul Filialei pentru Copii, str. Locotenent Major Dragomirescu Liviu, Cartier „Matei Basarab” (în vecinătatea Bazinului Sportiv de Înot). Telefon – 0736652306 Grupa 1 30 iunie – 4 iulie
Image Description

13:12

- Constanta - Judecătoria Constanța, anunț IMPORTANT în dosarul lui Gabriel Ciobanu, fost candidat la Primăria Agigea

Gabriel Ciobanu este acuzat de abuz în serviciu. Conform datelor oficiale, primul termen a fost stabilit de Judecătoria Constanța data de 14 august 2025. Dosarul penal vizează, potrivit datelor noastre, caracterul secret al votului referitor la alegerea viceprimarului comunei Agigea și cu ocazia aceleiași ședințe a Consiliului Local Agigea din noiembrie 2020. Amintim că Tribunalul Constanța a anulat decizia Judecătoriei Constanța, nr. 344/2025, din 17 aprilie 2025, în faza Camerei
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete