Neptun Deep: Primele foraje până la finalul anului
Inapoi

Neptun Deep: Primele foraje până la finalul anului

Postat pe 01 Jul 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale

Neptun Deep: Primele foraje până la finalul anului

Proiectul Neptun Deep este în grafic și se așteaptă primele foraje până la sfârșitul anului, a anunțat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferință de presă de bilanț după un an de mandat.

"Proiectul Neptun Deep este în grafic. Atât Romgaz, cât și OMV Petrom, au depus toate eforturile necesare pentru a obține aprobările și a semna contractele. Din datele pe care le avem, aproape toate contractele sunt semnate, iar dorința noastră este să avem primele foraje acolo până la finalul acestui an, dacă totul decurge conform planului", a spus Burduja, citat de Agerpres.

Ministrul a adus în discuție și alte proiecte majore din programul nuclear al ministerului, printre care construirea Unităților 3 și 4 la Centrala Nucleară Cernavodă. "Vom avea curând vești bune de la Comisia Europeană în acest sens. Un consorțiu a depus o ofertă pentru Unitățile 3 și 4, care este în analiza și în etapa de negociere a termenilor finali. Vrem să finalizăm procedura cât mai repede posibil", a adăugat el.

Referitor la retehnologizarea Unității 1, Burduja a informat că s-a semnat contractul de project management, urmând ca în următoarele 6-8 luni să fie semnat contractul mare. Calendarul pentru modernizare/retehnologizare este stabilit pentru perioada 2027-2029. "S-a demarat și lucrarea la instalația de detritiere, o investiție semnificativă realizată cu partenerii din Coreea de Sud, fiind a treia din lume și prima din Europa în acest domeniu", a explicat ministrul.

În plus, a fost semnat un memorandum de înțelegere cu Coreea de Sud pentru instalația de detritiere, iar partenerii coreeni ar putea juca un rol și în proiectele Unităților 3 și 4, precum și în cel dedicat reactoarelor modulare de mici dimensiuni. "Faza întâi de prefezabilitate pentru proiectul de la Doicești s-a încheiat. Urmează faza a doua de fezabilitate, detalii și structura financiară. Suntem într-o corespondență cu Nuclearelectrica și, dacă totul merge bine, la AGA din 18 iulie veți vedea decizii privitoare la acest proiect", a explicat Burduja.

În ceea ce privește Coridorul Verde, un cablu în curent continuu din Azerbaidjan-Georgia pe sub Marea Neagră în România-Ungaria, Burduja a subliniat că proiectul se află în etapa studiului de fezabilitate. "Este esențial că în negocierile dintre cele patru părți, România a obținut găzduirea sediului societății de proiect, confirmând astfel rolul de lider pe care și l-a asumat. Acest coridor de energie verde este important atât pentru securitatea energetică, cât și pentru evacuarea puterii din regiunea Dobrogei", a precizat el.

De asemenea, Burduja a menționat discuțiile cu partea canadiană pe care Nuclearelectrica le are pentru producerea izotopilor medicali la Cernavodă, în contextul procesului de retehnologizare.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

23:39

MF lansează o nouă ediție FIDELIS cu dobânzi de până la 8,25%

Titlurile pot fi cumpărate în lei sau în euro, prin intermediul băncilor partenere: BT Capital Partners & Banca Transilvania, BCR, BRD și Alpha Bank. Acestea sunt listate la Bursa de Valori București. Ca și în edițiile anterioare, donatorii de sânge beneficiază de condiții speciale. Aceștia pot investi în: - Titluri în lei cu dobândă de 8,25%, scadență la 2 ani și o sumă minimă redusă de doar 500 de lei;
Image Description

19:24

VIDEO. Administratorul spălătoriei din Pielești acuză abuzuri în lanț din partea ABA Jiu: „Solicit intervenția instituțiilor abilitate ale statului”

Totul a început în iunie 2025, când un prim control a fost efectuat la punctul de lucru al firmei. Doi inspectori ai ABA Jiu au verificat amplasamentul fără a constata vreo neregulă, dar ceea ce a urmat ridică semne serioase de întrebare. „Mă confrunt în prezent cu o situație delicată, ce implică repetate controale din partea reprezentanților ABA Jiu. În calitate de agent economic care a respectat mereu cadrul legal,
Image Description

13:40

Craiova – Filiași: Autostrada intră în faza de execuție. Contractul, în linie dreaptă

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat într-o postare pe Facebook că primul lot din autostrada Craiova – Filiași intră în faza de pregătire a lucrărilor. O asociere turco-română va avea la dispoziție 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru construcție. Tronsonul măsoară 10,3 kilometri și va funcționa și ca variantă de ocolire a nordului Craiovei. Valoarea contractului este de 1,426 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport
Image Description

13:08

DOLJ: Un băiat de 13 ani a murit înecat în râul Jiu

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că minorul, în vârstă de 13 ani, din Poiana Mare, care locuiește fără forme legale în comuna Valea Stanciului, în cursul zilei de ieri, ar fi mers la scăldat, împreună cu alți minori, din Valea Stanciului, ar fi intrat în apă și la un moment dat ar fi dispărut în albia râului Jiu, fiind găsit ulterior în apropiere, fără semne
Image Description

12:35

Experiență practică pentru studenți: Vizită la Protecția Consumatorilor Dolj

Tinerii, înscriși la specializările „Protecția Consumatorului și a Mediului” și „Controlul și Expertiza Produselor Alimentare”, se află în stagiu de practică la Craiova, în perioada 30 iunie – 27 iulie. Vizita a avut scop educativ și a urmărit familiarizarea studenților cu activitatea concretă a comisarilor din cadrul ANPC. Coordonatorul întâlnirii a fost Ilarian Cosmin Somicu, comisar șef adjunct al Protecției Consumatorului Dolj. Acesta le-a prezentat atribuțiile instituției, modul de desfășurare
Image Description

Recente din Romania

-
-

05:07

- Iasi - Bani pentru crescătorii de animale din Iași. Fondurile s-au dat pentru servicii de ameliorare a raselor

Fermierii din Iași au primit, alături de alți crescători de animale din țară, un sprijin financiar, în valoare totală de peste 2,48 milioane lei, pentru servicii de ameliorare a raselor. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, a virat suma de 2.484.480,12 lei către crescătorii de animale, pentru serviciile prestate în luna aprilie 2025, în cadrul schemei de ajutor de stat pentru ameliorarea raselor. Fondurile provin
Image Description

04:23

- Iasi - Curățenie generală la Politehnica după eșecul contra Ceahlăului. S-a renunțat la patru jucători, alți patru sunt sub semnul întrebării

Înfrângerea suferită de Politehnica Iași sâmbătă, la Miroslava, 2-4 (1-3) în meciul amical disputat cu echipa Ceahlăul Piatra Neamț, a avut urmări imediate în lotul formației ieșene. Antrenorul lui Poli, Anthony „Tony” Da Silva, a renunțat la patru dintre jucătorii prezenți la meci. În afară de Ciupei (CFR Cluj II) și Codreanu (CSM Pașcani), despre care v-am anunțat încă de sâmbătă că nu intră în vizorul tehnicianului portughez, acesta i-a
Image Description

03:37

- Iasi - „Toate victoriile vor fi pentru Diogo”. Promisiunea lui Trent Alexander-Arnold după moartea prietenului său Diogo Jota

Calificat în semifinalele Cupei Mondiale a Cluburilor cu Real Madrid, Trent Alexander-Arnold a vorbit după moartea „prietenului” său Diogo Jota şi a fratelui acestuia, André Silva, într-un accident de maşină joi, transmite News.ro. Noul fundaş al lui Real Madrid a fost foarte emoţionat şi a vorbit despre modul în care a aflat despre vestea tragică: „Cu diferenţa de fus orar, m-am trezit cu o mulţime de mesaje de genul RIP,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete