Fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, primește ordin de protecție provizoriu
Update cu 19 ore în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Maria Simionescu

Fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, primește ordin de protecție provizoriu
Duminică, în jurul orei 15:20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Voluntari au fost sesizați prin 112 de către o femeie care spunea că, la locuința sa din Voluntari, a fost amenințată de fostul partener cu acte de violență.
Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru amenințare, sub supravegherea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. Conform digi24.ro, ancheta se axează pe circumstanțele incidentului.
Fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, a primit ordin de protecție provizoriu și nu are voie să se apropie de fosta sa parteneră, Oana Niculescu Mizil, după ce ar fi amenințat-o cu moartea, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
Polițiștii ajunși la fața locului au identificat persoanele implicate, iar după verificări efectuate și completarea formularului de evaluare a riscului, conform Legii 217/2003, a rezultat un risc iminent, motiv pentru care bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a primit ordin de protecție provizoriu.