Ministrul Economiei, Radu Miruță, a comentat pentru Digi24 anunțul făcut de premierul Ilie Bolojan că va aproba personal toate deplasările externe ale angajaților din ministere și spune că „este o metodă de a pune o presiune suplimentară.” Unii angajați se duc în deplasări doar să se întoarcă cu niște poze pe rețelele sociale, spune ministrul, care le cere acestora să fie „preocupat, că tot ai un obiectiv.” „Este o metodă de a pune o presiune suplimentară să nu mai semnez foarte ușor deplasări fără niciun scop, cu o mie de oameni care pleacă în același timp. Eu, personal, de când sunt ministru și semnez aceste deplasări, scriu cu pixul o rezoluție să-mi spună care este scopul pentru care merg acolo, ce obiectiv au și cum își ating acel obiectiv. Și mulți nu s-au mai întors după ce le-am scris asta pe foaie. Dacă nu le-am semnat, n-au aveau cum să plece. Trebuie să trecem prin instituțiile statului în care unii angajați, nu toți, se duceau în deplasări doar să se întoarcă cu niște poze pe rețelele sociale. În a pleca, și e legitim să pleci, spun mă duc acolo. Se întâmplă asta. Ce urmăresc eu în sala aia în care intru pentru România, pentru Ministerul Economiei? Că pot sau că nu pot să realizez, este o dezbatere, dar vreau să te văd preocupat, că tot ai un obiectiv. Și când le-am scris asta pe foaie, nu s-au mai întors,” a declarat ministrul Economiei.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.