Camera Deputaţilor a suspendat şedinţa de luni, după ce un deputat a blocat tribuna sălii de plen
Inapoi

Camera Deputaţilor a suspendat şedinţa de luni, după ce un deputat a blocat tribuna sălii de plen

Postat pe 29 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Daniel Suciu, cel care a prezidat şedinţa Camerei Deputaţilor, a fost nevoit să suspende plenul de luni, după ce deputatul neafiliat Andi Grosaru nu a mai vrut să plece de la microfonul la care deputaţii iau cuvântul în timpul dezbaterilor. Social-democratul Daniel Suciu i-a cerut, în mai multe rânduri, lui Grosaru să meargă la locul său în bancă şi i-a transmis că „orice om are gradul lui de răbdare şi de toleranţă”, iar „dumneavoastră aţi încălcat orice regulă”. „Domnule Grosaru fac un ultim apel la dumneavoastră, înainte de a cere sancţionarea dumneavoastră în Biroul permanent cu tot ceea ce se cuvine de aici”, i-a mai spus Suciu. „Îmi pare foarte rău. Eu nu funcţionez cu şantaj. Suspend şedinţa. Ne revedem mâine”, a conchis deputatul PSD. Deputatul neafiliat Andi Grosaru a cerut cuvântul pe procedură, iar preşedintele de şedinţă, deputatul PSD, Daniel Suciu i l-a acordat. „Situaţia nu este rezolvată în ceea ce priveşte legalitatea şedinţelor Camerei Deputaţilor, datorită implicării acestei instituţii în alegerile locale. Aceste chestiuni au şi un impact financiar, nu se vor putea face decontările de către competitorii electorali care deja afişează pancarte, bannere”, a afirmat Andi Grosaru. Când nu a mai vrut să părăsească tribuna plenului, Suciu i-a cerut să meargă la locul său şi a cerut să fie consemnat că îl cheamă la ordine pe deputatul neafiliat, aceasta fiind prima sancţiune pe care o poate face preşedintele de şedinţă. „Domnule Grosaru, vă rog să mergeţi la locul dumneavoastră. Domnule Grosaru, mai spun o singură dată, ultima oară, vă rog să mergeţi la locul dumneavoastră. Vreau să consemneze stimata doamnă că îl chem la ordine pe domnul Grosaru. Este prima sancţiune pe care preşedintele de şedinţă poate să o facă. Dacă a doua oară vă invit frumos să mergeţi în locul dumneavoastră şi nu o faceţi, o să rog unul dintre chestori să vă însoţească drăgăstos la loc. Dacă şi aceste rugăminţi nu sunt îndeplinite, o să vă fac eu personal, preşedintele de şedintă, sesizare în biroul permanent şi o să cer sancţionarea dumneavoastră. Vă mulţumesc mult, domnule Grosaru. Vă rog luaţi loc”, i-a spus Suciu lui Grosaru. Deputatul Andi Grosaru a continuat să comenteze de la tribuna plenului, moment în care Daniel Suciu a spus: „Am rugămintea la unul dintre chestorii Camerei Deputaţilor să îl invite pe domnul Grosaru la loc”. „Eu conduc şedinţa, domnule Grosaru. Vă rog luaţi loc. Nu staţi cu fundul la sală, vă rog domnule Grosaru. Orice om are gradul lui de răbdare şi de toleranţă. Dumneavoastră aţi încălcat orice regulă. Vă mulţumesc. Doamna Prună îmi pare rău, se pare că nu vă pot da cuvântul până nu pleacă domnul Grosaru. Ce să fac dacă nu există niciun chestor în Camera Deputaţilor care să înlăture un om care ţine ostatică o sală de şedinţă. Vă rog, domnule Grosaru, părăsiţi microfonul. Rog liderii de grup să vină la prezidiu”, a precizat Daniel Suciu. Deputatul PSD care a prezidat plenul de luni i-a mai spus lui Andi Grosaru că el nu funcţionează cu şantaj, drept pentru care va suspenda şedinţa şi va cere şi sancţionarea deputatului neafiliat în Biroul permanent al Camerei. „Domnule Grosaru fac un ultim apel la dumneavoastră, înainte de a cere sancţionarea dumneavoastră în Biroul permanent cu tot ceea ce se cuvine de aici. Îmi pare foarte rău. Eu nu funcţionez cu şantaj. Suspend şedinţa. Ne revedem mâine”, a conchis Suciu. Andi Grosaru nu este la prima abatere de acest fel într-un plen al Camerei Deputaţilor. Pe 20 septembrie 2023, grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a sesizat Biroul permanent al Camerei pentru a lua măsurile disciplinare care se impun faţă de deputatul neafiliat Andi-Gabriel Grosaru, pe motiv că acesta a afirmat, în plenul din 5 septembrie 2023, că în acest grup parlamentar „avem nişte entităţi care nici măcar vertebrate nu sunt şi nici măcar nu reprezintă pe nimeni”. Grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor a precizat, în sesizarea făcută către Biroul permanent, că Grosaru a afirmat următoarele: „Într-adevăr, în acest COM este vorba despre recomandări ale Consiliului. Este vorba despre încurajarea cercetării ştiinţifice, este vorba despre pescuit, este vorba despre vulnerabilităţile rechinilor, ţestoaselor. Dar nu ştiu să fi existat rechini sau ţestoase în Moldova sau în Rusia. De altfel, aceste animale sunt reprezentative în domeniul lor. Rechinii, ţestoasele sunt vertebrate, de altfel, ele reprezintă ceva. Ceea ce este important este că în fostul grup parlamentar al minorităţilor naţionale avem nişte entităţi care nici măcar vertebrate nu sunt şi nici măcar nu reprezintă pe nimeni”. Astfel, pe 3 octombrie 2023, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor l-a sancţionat pe deputatul Andi-Gabriel Grosaru cu reducerea duratei luării de cuvânt la 10 secunde per intervenţie pe o perioadă de două luni, la şedinţele Camerei Deputaţilor, notează News.ro. Deputatul neafiliat Andi-Gabriel Grosaru a contestat sacţiunea care i-a fost aplicată, prin decizia Comisiei juridice de a îi fi redusă durata luării de cuvânt la 10 secunde pe o intervenţie la microfonul tribunei plenului pentru o perioadă de două luni, însă Camera Deputaţilor a respins această contestaţie, pe 24 octombrie 2023.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

12:34

Razii de amploare în Dolj: Șoferi drogați și mașini nesigure

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, au fost efectuate 339 de testări cu alcooltestul și 83 cu drugtestul. În urma neregulilor constatate, s-au aplicat 129 de sancțiuni, în valoare totală de aproximativ 48.000 de lei. Nu mai puțin de 36 de șoferi au rămas fără permis, iar 13 autoturisme nesigure au fost oprite din circulație. De exemplu, un bărbat de 33 de ani a fost depistat pe
Image Description

16:59

Ce spune Lia Olguța Vasilescu despre veniturile pe care le aduce Festivalul Intencity. „Nu ne-au interesat”

Lia Olguța Vasilescu consideră că ediția de anul acesta este cea mai impresionantă de până acum. „IntenCity este deja o tradiție. Fiecare ediție a adus ceva în plus, iar anul acesta ne bucurăm de un interes crescut din partea publicului. Vânzările de bilete sunt mai mari, ceea ce ne arată clar că oamenii au încredere în acest festival și în ceea ce oferim. Ne aștepăm ca acest festival să crească
Image Description

10:42

Țigări de contrabandă, articole pirotehnice și carne de vânat, descoperiri în urma unor percheziții în Gorj

Țigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În aceeași cauză penală, pentru documentarea întregii activități infracționale, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară pe raza comunei Scoarța, la locuințele persoanelor vizate. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe înscrisuri, articole pirotehnice din categoria F4 – interzise la deținere –, 20 de kilograme de carne de vânat și un trofeu de cerb. Astfel, cercetările
Image Description

10:41

Premieră în Olt: Hidroelectrica montează panouri fotovoltaice pe un lac de acumulare

Această investiție se înscrie în strategia companiei de a-și diversifica portofoliul de surse regenerabile de energie și de a valorifica într-un mod cât mai eficient infrastructura deja existentă. De altfel, este o inițiativă în premieră pentru Hidroelectrica, marcând o nouă direcție în activitatea sa. Proiectul a fost atribuit printr-o licitație publică deschisă, cu o valoare estimată la peste 47 milioane de lei, fără TVA. Doi ofertanți au participat la procedură,
Image Description

09:12

Bărbat din Maglavit, reținut pentru cruzime față de animale. A târât cu mașina doi câini legați cu lanț

Incidentul a avut loc miercuri seara, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Andreea Mateescu, în jurul orei 18:40. Polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizați de martori despre cazul de cruzime față de animale. Bărbatul a fost identificat rapid și a recunoscut fapta. El le-a spus polițiștilor că nu avea cum să transporte câinii în mașină și a ales această metodă. Cei doi câini au fost
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:13

- Botosani - VIDEO Cinci localități din Botoșani în care s-au găsit grenade, proiectile și sute de muniții

Vineri, în poligonul militar Copălău au fost distruse, prin explozie controlată, 901 muniții și elemente de muniție. Este vorba de o grenadă de mână defensivă, un proiectil exploziv trasor cal. 76,2 mm, un proiectil perforant trasor calibru 57 mm, un proiectil exploziv cal. 105 mm, un proiectil exploziv cal. 152 mm, 892 cartușe infanterie cal. 7,92 mm și patru carcase proiectil. Operațiunea a fost executată de echipa de pirotehnicieni a
Image Description

16:08

- Dambovita - IRAIDA te va emoționa cu ,,Lume, Lume”

Ce ai cu inima mea, când eu îți dau totul din ea? „Lume, Lume”, cea mai nouă lansare a IRAIDEI, e genul ăla de piesă care te ia ușor, cu vibe melancolic, și te plimbă prin amintiri care au înțepat cândva… dar nu ca să te întristeze, ci ca să-ți reamintească cine ești azi. Da, ai trecut prin greu. Da, poate ai plâns pe versuri ca astea. Dar ai mers
Image Description

16:08

- Nationale - Ministrul Mediului: Avem planuri detaliate de apărare împotriva inundaţiilor, implementaţi-le

Planurile detaliate de apărare împotriva inundaţiilor trebuie analizate de urgenţă şi implementate fără întârziere oriunde apar situaţii critice, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, la Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), întrunit vineri. „Fac apel la toţi reprezentanţii prezenţi: dacă există măsuri ce pot fi luate acum pentru a preveni sau atenua efectele acestor coduri meteo, vă rog să le comunicaţi imediat. Avem planuri detaliate de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete