Un deputat finlandez a fost găsit mort în incinta Parlamentului. Avea 30 de ani și era la primul mandat
Inapoi

Un deputat finlandez a fost găsit mort în incinta Parlamentului. Avea 30 de ani și era la primul mandat

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Un deputat al Partidului Social-Democrat din Finlanda, Eemeli Peltonen, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit mort, marţi, în clădirea Parlamentului, deşi este vacanţă parlamentară, relatează AFP şi BBC, preluate de News.ro. „Persoana decedată în clădirea Parlamentului în dimineaţa zilei de 19 august este Eemeli Peltonen, un deputat aflat la primul mandat”, a anunţat serviciul de presă al Parlamentului într-un comunicat care nu precizează cauzele decesului. Deputaţii finlandezi sunt în prezent în vacanţa de vară, sesiunea de toamnă începând pe 2 septembrie. Potrivit poliţiei, Eemeli Peltonen a decedat în jurul orei 11:00 ora locală. Poliţia a declarat că „anchetează cauzele decesului, dar că nu suspectează un act criminal în acest stadiu”. Moartea sa subită a şocat Finlanda, politicieni de toate orientările exprimându-şi tristeţea. „Moartea lui Eemeli Peltonen mă afectează profund, la fel ca pe noi toţi”, a declarat preşedinta grupului parlamentar social-democrat, Tytti Tuppurainen, într-un comunicat. „Era un membru foarte apreciat al comunităţii noastre şi ne va lipsi profund”, a adăugat ea. Preşedintele finlandez Alexander Stubb, precum şi numeroşi deputaţi, au deplâns vestea. „Astăzi am primit veşti tragice din Parlament”, a scris Alexander Stubb pe X. Pemierul Petteri Orpo a ţinut un minut de reculegere în memoria lui Peltonen, care, potrivit acestuia, era foarte apreciat de colegi, a relatat postul public de televiziune YLE. Marţi, steagul finlandez a fost arborat în bernă în faţa clădirii Parlamentului din centrul oraşului Helsinki, în semn de doliu. Originar din Järvenpää (sud), Eemeli Peltonen a anunţat la sfârşitul lunii iunie că se află în concediu medical în urma unei infecţii nosocomiale contractate în primăvară în timpul tratamentului unei boli renale. Potrivit presei locale, se pare că el s-ar fi sinucis în clădire şi a fost găsit marţi dimineaţă. Peltonen, care reprezenta regiunea sudică Uusimaa, se afla la primul mandat de deputat, fiind ales în 2023. Ambiţiile sale politice au început devreme – Peltonen a fost ales consilier municipal în oraşul Jarvenpaa la doar 18 ani. La 22 de ani, a fost ales preşedinte al consiliului municipal, fiind cea mai tânără persoană care a deţinut această funcţie, potrivit presei de la acea vreme.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

13:12

Tichetele de energie: cine le primește și cum pot fi obținute

Pentru cei care nu au acces la internet, cererile se vor putea depune în scris, la primăria de domiciliu sau la oficiile poștale, începând cu 28 august 2025. Ce este tichetul de energie? Valoare: 50 de lei/lună Destinație: plata facturilor la energia electrică Perioadă de utilizare: până la 31 martie 2026 Important: nu poate fi vândut sau cedat De tichetele de energie pot beneficia persoanele singure cu venit net lunar
Image Description

11:16

Întâlnire de jazz la Craiova. Artiști internaționali și talente românești contemporane

Festivalul propune patru seri cu identitate muzicală diferită, în trei locații emblematice: Parcul Nicolae Romanescu, Filarmonica Oltenia și Muzeul de Artă, cu muzicieni din șase țări: Suedia, Cuba, Germania, Franța, Spania și România. PROGRAMUL FESTIVALULUI Joi, 4 septembrie | ora 19:00 Debarcader – Parcul Nicolae Romanescu CICO’S JAZZ ORCHESTRA feat. OLTENIA BIG BAND Dirijor: Horia Dinu Nicolaescu Soliști: Tilman Vellguth și Sophia Axtmann Sub conducerea dirijorului Horia Dinu Nicolaescu, acest
Image Description

10:38

IPJ Dolj face recomandări pentru o vacanță în siguranță

Polițiștii atrag atenția că, indiferent de destinație, bagajele și obiectele de valoare nu trebuie lăsate nesupravegheate, mai ales în zonele aglomerate, iar mașinile trebuie parcate, pe cât posibil, în locuri iluminate. De asemenea, codul PIN al cardului bancar nu trebuie notat pe bilețele lăsate în portofel sau în geantă. La hotel, turiștii sunt sfătuiți să folosească seiful unității pentru bani și documente, să nu lase geamurile sau ușile de la
Image Description

10:10

Acțiuni ale polițiștilor doljeni pentru siguranța rutieră: Șoferi băuți și fără permis, scoși din trafic

Oamenii legii au folosit aparatele radar, etilotest şi drugtest pentru depistarea şoferilor care pun în pericol siguranţa rutieră. În urma verificărilor, au fost aplicate peste 170 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei. Totodată, 17 conducători auto au fost lăsaţi fără permis, iar trei autovehicule au fost retrase din circulaţie, după ce s-a constatat că prezentau defecţiuni tehnice ce nu le permiteau deplasarea în siguranţă. De exemplu,
Image Description

13:46

DOLJ: 28 de amenzi și 5 mașini scoase din circulație lângă Aeroportul Craiova

Scopul acțiunii a fost, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, prevenirea ilegalităților în transportul în regim de taxi și ride-sharing, precum și reducerea riscului de accidente generate de deficiențe tehnice ale vehiculelor. În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 22.000 de lei, și au reținut 5 certificate de înmatriculare, precum și o autorizație taxi. Printre neregulile constatate s-a numărat
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:18

- Covasna - Dispariția unei minore din județ s-a încheiat cu reținerea unui bărbat de 36 de ani

O minoră de 13 ani, dată dispărută pe 16 august, a fost găsită de polițiști a doua zi, într-o localitate din județ. În urma cercetărilor, un bărbat de 36 de ani a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de viol asupra minorei. În acest caz, a fost deschis un dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror. Se încarcă...
Image Description

14:14

- Galati - Reabilitare rețea apă potabilă pe strada Călugăreni – Podul Înalt Scris de Tatiana Dumitru Miercuri, 20 August 2025 13:28

APĂ CANAL S.A. Galați continuă investițiile în modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă, derulând o nouă lucrare pe strada Călugăreni – Podul Înalt. Proiectul are ca obiectiv creșterea siguranței și calității serviciilor pentru locuitorii din zonă, prin înlocuirea conductelor existente și montarea de echipamente moderne. În cadrul lucrării se execută: - reabilitarea a 200 m de conductă Dn 200 mm, - reabilitarea a 320 m de conductă Dn 110 mm,
Image Description

14:10

- Dambovita - Tânăr din Târgoviște bănuit de furt calificat, reținut pentru 24 de ore

COMUNICAT DE PRESĂ La data de 19 august a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Târgoviște, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 11 august a.c., în
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete