Ucraina ar putea organiza un al doilea summit pentru pace într-o țară din Sudul global
Inapoi

Ucraina ar putea organiza un al doilea summit pentru pace într-o țară din Sudul global

Postat pe 22 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe

Ucraina ar putea organiza un al doilea summit pentru pace într-o țară din Sudul global

Ucraina consideră că un al doilea summit pentru analizarea propunerilor sale de pace cu Rusia ar putea fi găzduit de o țară din Sudul global, a declarat un înalt oficial ucrainean, citat de Interfax-Ukraina. Săptămâna trecută, în Elveția, a avut loc primul summit, la care au participat reprezentanți ai peste 90 de țări. Ucraina speră să obțină un sprijin amplu pentru planul său de încetare a războiului, conflict început acum aproape 28 de luni printr-o invazie rusă de anvergură.

Moscova nu a fost invitată la prima ediție a summitului, iar rezultatul evenimentului, concretizat printr-un comunicat semnat de majoritatea participanților, a fost evaluat de Rusia drept "aproape zero". Printre țările care nu au semnat se numără India, Brazilia și Arabia Saudită.

"Avem mai multe țări care se oferă să-l găzduiască și pot spune cu un grad ridicat de probabilitate că un astfel de summit ar putea avea loc într-una dintre țările din Sudul global", a declarat consilierul prezidențial Ihor Jovkva, citat de Interfax-Ukraina, conform Agerpres. Ucraina dorește ca al doilea summit să fie convocat înainte de sfârșitul anului, și ar putea invita Rusia dacă aceasta este dispusă să ia în considerare foaia de parcurs prezentată de Kiev și să renunțe la lansarea de ultimatumuri, a adăugat Jovkva.

La 14 iunie, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia va pune capăt războiului din Ucraina dacă Kievul va renunța la ambițiile sale de a adera la NATO și va ceda integral patru regiuni revendicate și parțial ocupate de Moscova. Aceste cereri au fost respinse de Kiev, considerându-le echivalente cu o capitulare.

Consilierul prezidențial Ihor Jovkva a evitat să numească potențialele gazde ale summitului pentru a împiedica Rusia să submineze eforturile diplomatice. Ucraina, sprijinită de majoritatea țărilor occidentale, și-a intensificat eforturile pentru a obține susținerea țărilor din Sudul global și a națiunilor asiatice, care sunt istoric mai apropiate de Rusia și mai ambivalente față de conflictul din Ucraina.

China, care a declarat un parteneriat "fără limite" cu Rusia cu doar câteva zile înainte de invazia rusă, nu a participat la primul summit. Deși China se prezintă ca fiind neutră, aceasta neagă că ar fi furnizat Moscovei arme sau muniții.

Declarația oficialului ucrainean vine la o zi după ce președintele rus Vladimir Putin a afirmat, într-o conferință de presă susținută la finalul miniturneului său asiatic în Coreea de Nord și Vietnam, că "retragerea trupelor ruse din Ucraina nu se va întâmpla niciodată", așa cum cere Kievul, potrivit presa de stat rusească. Declarațiile lui Putin au inclus și mențiunea că dorința politicienilor occidentali de a provoca Rusiei o "înfrângere strategică pe câmpul de luptă" nu va face decât să forțeze Kremlinul să "meargă până la capăt".

"Politicienii din țările occidentale spun că vor să obțină înfrângerea noastră strategică, dar pentru Rusia aceasta ar însemna sfârșitul statalității sale, atunci apare întrebarea - de ce ar trebui să ne fie frică, nu este mai bine să mergem până la capăt?", a declarat Putin, citat de Meduza.io, o publicație cu sediul în Letonia.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

16:59

Ce spune Lia Olguța Vasilescu despre veniturile pe care le aduce Festivalul Intencity. „Nu ne-au interesat”

Lia Olguța Vasilescu consideră că ediția de anul acesta este cea mai impresionantă de până acum. „IntenCity este deja o tradiție. Fiecare ediție a adus ceva în plus, iar anul acesta ne bucurăm de un interes crescut din partea publicului. Vânzările de bilete sunt mai mari, ceea ce ne arată clar că oamenii au încredere în acest festival și în ceea ce oferim. Ne aștepăm ca acest festival să crească
Image Description

10:42

Țigări de contrabandă, articole pirotehnice și carne de vânat, descoperiri în urma unor percheziții în Gorj

Țigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În aceeași cauză penală, pentru documentarea întregii activități infracționale, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară pe raza comunei Scoarța, la locuințele persoanelor vizate. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe înscrisuri, articole pirotehnice din categoria F4 – interzise la deținere –, 20 de kilograme de carne de vânat și un trofeu de cerb. Astfel, cercetările
Image Description

10:41

Premieră în Olt: Hidroelectrica montează panouri fotovoltaice pe un lac de acumulare

Această investiție se înscrie în strategia companiei de a-și diversifica portofoliul de surse regenerabile de energie și de a valorifica într-un mod cât mai eficient infrastructura deja existentă. De altfel, este o inițiativă în premieră pentru Hidroelectrica, marcând o nouă direcție în activitatea sa. Proiectul a fost atribuit printr-o licitație publică deschisă, cu o valoare estimată la peste 47 milioane de lei, fără TVA. Doi ofertanți au participat la procedură,
Image Description

09:12

Bărbat din Maglavit, reținut pentru cruzime față de animale. A târât cu mașina doi câini legați cu lanț

Incidentul a avut loc miercuri seara, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Andreea Mateescu, în jurul orei 18:40. Polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizați de martori despre cazul de cruzime față de animale. Bărbatul a fost identificat rapid și a recunoscut fapta. El le-a spus polițiștilor că nu avea cum să transporte câinii în mașină și a ales această metodă. Cei doi câini au fost
Image Description

23:32

DOLJ: Bărbatul care și-a amenințat soția și copiii și a deschis focul asupra poliției, reținut

Totul a început în zori, când o femeie în vârstă de 36 de ani a apelat serviciul de urgență 112, anunțând că este amenințată de soțul său. Femeia reușise să iasă din casă, însă bărbatul rămăsese în interior alături de cei patru copii minori ai familiei. Când echipajele de poliție au ajuns la fața locului și au intrat în curtea locuinței, individul a ieșit cu o armă în mână, adresând
Image Description

Recente din Romania

-
-

05:24

- Brasov - Schimbare la vechimea pentru pensie. Se modifică stagiul de cotizare

Este vorba de ordinul nr. 342/2025 emis de CNPP care actualizează procedura tehnică pentru transformarea zilelor lucrătoare în zile calendaristice. Stagiul de cotizare se exprimă în ani, luni și zile calendaristice, însă angajatorii declară perioada lucrată a angajaților în zile lucrătoare. Ordinul emis de CNPP reglementează clar transformarea între cele două tipuri de zile, astfel încât angajații să beneficieze de un calcul corect la momentul pensionării. Astfel, se aplică un
Image Description

04:00

- Iasi - Cursuri de vară online de limbă și cultură coreeană oferite gratuit de Myongji University

În perioada 9 iulie – 27 august 2025, Myongji University din Seul, Coreea de Sud, organizează cursuri de vară online dedicate limbii și culturii coreene. Programul se va desfășura în format individual (1 la 1), fiecare participant internațional fiind asociat cu un student coreean, alături de care va avea cel puțin 7 întâlniri virtuale, desfășurate pe parcursul celor 7 săptămâni. Participarea este gratuită, iar la finalul cursurilor, studenții vor primi
Image Description

03:55

- Iasi - Olanda a câștigat Campionatul European Under-19, la Bucureşti. Finala a fost cu Spania, scor 1-0 pentru olandezi

Naţionala U19 a Ţărilor de Jos a câştigat, joi, Campionatul European, învingând Spania, scor 1-0, în finala disputată pe stadionul Giuleşti din Bucureşti. Golul a fost marcat de spaniolul Raul Jimenez, în minutul 63, în propria poartă. În urmă cu trei zile, olandezii au trecut în semifinale chiar de România, scor 3-1. Este primul astfel de trofeu câştigat de Ţările de Jos.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete