Trump taie livrările de muniții antiaeriene pentru Ucraina. Putin salută decizia, în vreme ce la Kiev domnește confuzia
Inapoi

Trump taie livrările de muniții antiaeriene pentru Ucraina. Putin salută decizia, în vreme ce la Kiev domnește confuzia

Postat cu 10 ore în urmă

Update cu 10 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Pentagonul a decis suspendarea livrărilor de muniții antiaeriene și de „precizie” către Ucraina, pe fondul îngrijorărilor militarilor americani legate de reducerea stocurilor din depozitele armatei SUA, informează Politico. Concomitent, ministerul ucrainean al Apărării a precizat miercuri că nu au fost până în prezent „notificați” de o astfel de decizie, conform Kyiv Independent. În schimb, Rusia a salutat decizia Statelor Unite de a suspenda livrările de arme către Ucraina. „Cu cât Ucraina primeşte mai puţine arme, cu atât sfârşitul operaţiunii militare speciale este mai aproape”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform agenţiei ruse de ştiri Interfax, preluate de Agerpres. Decizia Pentagonului a fost dictată de Elbridge Colby, adjunct al șefului Departamentului Apărării, responsabil de politicile de apărare și politică externă, în urma unui raport arăta reducerea de muniții de artilerie, rachete antiaeriene și muniții de precizie, au declarat pentru Politico trei surse aflate la curent cu subiectul. Ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sîbiha l-a convocat miercuri la minister pe adjunctul șefului misiunii diplomatice a SUA din Kiev, John Ginkel, pentru a-i cere explicații despre sistarea ajutorului militar, conform unui comunicat de presă preluat de Financial Times. „Orice întârziere sau ezitare în sprijinirea capacităților defensive ale Ucrainei nu face decât să-l încurajeze pe agresor să continue războiul și actele de teroare, mai degrabă decât să caute pacea”, se arată în comunicatul ministerului ucrainean de Externe. Pentagonul nu a oferit până în prezent un punct de vedere oficial cu privire la sistarea acestor muniții pentru armata ucraineană. Decizia vine în contextul în care Rusia și-a intensificat atacurile aeriene asupra Ucrainei. În cel mai recent atac, considerat a fi și cel mai amplu de la începutul războiului, Rusia a folosit 477 de drone și 60 de rachete. „Apărarea antiaeriană nu te va ajuta să câștigi un război, dar lipsa ei te va face să îl pierzi rapid”, a declarat Tom Karako, expert în sisteme antiaeriene în cadrul Centrului Internațional pentru Studii Strategice - „Center for Strategic and International Studies”. Ministerul ucrainean al Apărării a precizat că „verifică” în prezent situația livrărilor de armament dinspre SUA și că a solicitat o convorbire telefonică cu oficialii Pentagonului. „Ucraina nu a primit nicio notificare oficială legată de suspendarea sau oprirea livrărilor conform orarului stabilit în cadrul asistenței militare”, se arată în comunicatul emis de ministerul Apărării de la Kiev. De asemenea, conform presei ucrainene, ajutorul militar sistat pentru Kiev constă în rachete antiaeriene Patriot, muniți ghidate de artilerie, rachete antitanc Hellfire, drone și rachete antiaeriene lansate de avioanele F-16. Doar în luna iunie, Rusia a lansat un total de 5.337 de drone de tip Shahed asupra Ucrainei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

14:41

Protest spontan la ABA Jiu

Salariații cer Guvernului să retragă propunerile privind reducerea personalului și reorganizarea ANAR fără consultarea sindicatelor și să mențină sporurile conform legislației în vigoare, diferențiind clar categoriile de risc profesional. Ei avertizează că aceste măsuri vor afecta siguranța cetățenilor, vor pune în pericol infrastructura critică de gospodărire a apelor și vor genera un impact social grav, prin demotivarea și plecarea masivă a personalului calificat. De asemenea, reducerea capacității ANAR de a
Image Description

13:50

Urmărire, noaptea trecută, pe DN 55. Un bărbat din Malua Mare, prins beat și fără permis

A urmat o fugă nebună de aproximativ un kilometru, pe parcursul căreia polițiștii au păstrat semnalele acustice și luminoase aprinse, iar la ieșirea din satul Murta, șoferul a fost oprit. Acesta a fost identificat ca un bărbat de 47 de ani, din comuna Malu Mare, sat Preajba. Testarea cu aparatul alcooltest, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, a arătat o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în
Image Description

12:22

Noapte agitată în Vâlcea din cauza urșilor

Prima sesizare a venit în jurul orei 20:00, din zona Cetățuia a municipiului Râmnicu Vâlcea. Deși jandarmii nu au mai găsit animalul la sosire, au patrulat atent în zonă și au folosit semnalele acustice ale autospecialei pentru a alunga ursul și a preveni revenirea acestuia. La miezul nopții, un alt apel a anunțat că un urs a pătruns într-o gospodărie din localitatea Cernișoara, unde a provocat distrugeri la mai mulți
Image Description

12:10

Control riguros în Dolj: Poliția a verificat transportul de marfă și cel de persoane

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, polițiștii au verificat aproximativ 100 de autocamioane și peste 50 de autobuze și alte mijloace de transport persoane. Din cauza neregulilor, au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, însumând amenzi în valoare totală de aproximativ 14.000 de lei. Totodată, au fost reținute cinci permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare. Un caz semnificativ a fost înregistrat de polițiștii Biroului
Image Description

11:17

Zboruri reluate și noi destinații. Traficul de pasageri la Craiova atinge cote istorice

Creșterea semnificativă a numărului de pasageri vine în contextul extinderii rețelei de rute operate. Reluarea zborurilor spre Madrid și Dortmund, lansarea curselor către Bari și Memmingen, dar și începerea sezonului de zboruri charter către destinații de vacanță au contribuit la această performanță. Reprezentanții aeroportului se arată încrezători că această tendință ascendentă va continua și în lunile următoare, estimând noi recorduri de trafic pe măsură ce sezonul estival se intensifică. „În
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:11

- Iasi - O femeie din Iași, la un pas de moarte din cauza deshidratării. Avertisment al medicilor: este sau nu suficient să bei doar apă pe caniculă?

Medicii avertizează că pericolele medicale din cauza deshidratării, mai ales pe caniculă,nu sunt un caz izolat. „Nu este suficient să bei doar apă, este nevoie să înlocuiești și electroliții pe care îi pierzi”, ne spune un cunoscut nefrolog ieșean. O femeie de 70 de ani din Iași a fost la un pas de moarte din cauza deshidratării. Dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”
Image Description

04:01

- Iasi - Emma Răducanu s-a calificat în turul trei la Wimbledon

Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu s-a calificat miercuri în turul al treilea al turneului feminin de la Wimbledon, potrivit News.ro. Emma Răducanu (22 de ani, lşocul 40 WTA) a avut nevoie doar de o oră şi 23 de minute pentru a o învinge pe cehoaica Marketa Vondrousova (26 de ani, locul 73 WTA), în două seturi, scor 6-3, 6-3. Emma s-a calificat astfel în 16-imile turneului femini de
Image Description

03:47

- Iasi - Guvernul va majora norma didactică în învăţământul preuniversitar şi universitar cu câte două ore 

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, miercuri, că Guvernul va propune – în pachetul de măsuri pe care ăşi va angaja răspunderea – creşterea normei didactice în învăţământul preuniversitar şi universitar cu câte două ore, scrie news.ro. ”Vom propune creşterea normei didactice cu 2 ore, faţă de ce avem astăzi în preuniversitar şi universitar”, a anunţat, miercuri, îngtr-o conferinţă de presă, premierul Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, din cele 40 de ore
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete