Premieră mondială: Cum au reușit câțiva medici din Londra să redea vederea unor copii orbi din naștere
Inapoi

Premieră mondială: Cum au reușit câțiva medici din Londra să redea vederea unor copii orbi din naștere

Postat pe 22 Feb 2025

Update cu 4 luni în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
O echipă de specialiști din Londra a administrat cu succes o terapie genică inovatoare, capabilă să prevină și să trateze orbirea cauzată de o afecțiune genetică rară. Patru copii, considerați orbi din naștere, pot acum distinge forme, recunoaște fețele părinților și, în unele cazuri, chiar citi și scrie. Medicii din Londra au devenit primii specialişti din lume care au vindecat copii nevăzători, născuţi cu o afecţiune genetică rară, folosind o terapie genică de pionierat, potrivit News.ro. Copiii sufereau de amauroză congenitală Leber (LCA), o formă severă de distrofie retiniană care cauzează pierderea vederii din cauza unui defect al genei AIPL1. Cei afectaţi sunt orbi din punct de vedere legal de la naştere. După ce medicii au injectat copii sănătoase ale genei în ochii copiilor printr-o intervenţie chirurgicală care a durat doar 60 de minute, patru copii pot acum să vadă forme, să găsească jucării, să recunoască feţele părinţilor lor şi, în unele cazuri, chiar să citească şi să scrie. „Rezultatele pentru aceşti copii sunt extrem de impresionante şi arată puterea terapiei genice de a schimba vieţi”, a declarat profesorul Michel Michaelides, specialist consultant în afecţiuni retiniene la spitalul Moorfields Eye din Marea Britanie şi profesor de oftalmologie la Institutul de Oftalmologie UCL, pentru The Guardian. „Avem, pentru prima dată, un tratament eficient pentru cea mai severă formă de orbire infantilă şi o posibilă schimbare de paradigmă pentru tratamentul în stadiile incipiente ale bolii.” Patru copii cu vârste cuprinse între un an şi doi ani din Statele Unite, Turcia şi Tunisia au fost selectaţi de specialişti de la Moorfields şi UCL în 2020. Operaţiile au fost efectuate la spitalul Great Ormond Street din Londra. Copii sănătoase ale genei AIPL1, conţinute într-un virus inofensiv, au fost injectate în retină, stratul de ţesut sensibil la lumină din spatele ochiului. Gena este vitală pentru funcţionarea fotoreceptorilor, celulele sensibile la lumină din retină care transformă lumina în semnale electrice pe care creierul le interpretează pentru a face posibilă vederea. Terapia a fost administrată într-un singur ochi pentru fiecare pacient, pentru a evita orice potenţiale probleme de siguranţă. Copiii au fost apoi urmăriţi timp de cinci ani. Rezultatele au fost publicate în revista Lancet. Prof. James Bainbridge, specialist în chirurgia retinei la spitalul Moorfields şi profesor de studii retiniene la Institutul de Oftalmologie UCL, a declarat că acei copii născuţi cu LCA pot distinge doar lumina şi întunericul, iar puţinul de vedere pe care îl au îl vor pierde în câţiva ani. „Unii copii sunt chiar capabili să citească şi să scrie în urma intervenţiei, iar asta e ceva la care nu ne-am aştepta absolut deloc în această afecţiune, netratată”, a precizat medicul. Părinţii unuia dintre copii au descris rezultatele ca fiind „uimitoare” şi au spus că se simt „norocoşi” că au putut beneficia de această intervenţie. UCL a dezvoltat tratamentul folosind o aprobare specială acordată de Agenţia de reglementare pentru medicamente şi asistenţă medicală (MHRA) din Regatul Unit şi susţinută de compania de terapie genică MeiraGTx. După cei patru copii, alţi şapte au primit terapia la spitale din Marea Britanie. Echipa analizează acum mijloacele de a face acest nou tratament disponibil pe scară mai largă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

11:20

Mașină răsturnată la Țicleni: Șoferul a fugit de la fața locului

La fața locului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țicleni au constatat că autoturismul era răsturnat pe plafon, iar șoferul nu se mai afla la fața locului. Ulterior, în urma cercetărilor și a declarațiilor martorilor, autorul a fost identificat și depistat la domiciliu. Tânărul a recunoscut că el se afla la volan în momentul accidentului. Testat cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Image Description

11:10

Craiova alocă 100.000 lei pentru Festivalul Internațional „Adrian Păunescu” 2025

Suma este compusă din 70.000 lei, aprobați prin bugetul general al orașului pentru 2025 (conform Notei de fundamentare nr. 53250/17.02.2025), și o completare de 29.960 lei, alocată printr-o notă ulterioară (nr. 190738/12.06.2025), ambele la capitolul „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii”. Festivalul se va desfășura în perioada 18-20 iulie 2025, iar accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile. Primele două zile, 18 și 19 iulie, vor avea loc
Image Description

11:01

Șoferi inconștienți, opriți la timp de polițiștii doljeni

Echipajele de poliție au fost prezente pe principalele artere din județ, înarmați cu aparate alcooltest și drugtest. În total, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, au fost controlate peste 900 de autovehicule și legitimate peste 1.100 de persoane. Polițiștii au efectuat aproximativ 750 de testări pentru alcool și droguri. Rezultatele sunt grăitoare: au fost aplicate peste 700 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 150.000 de
Image Description

10:03

IntenCity Festival: Principalele reguli de acces

Respectarea acestor măsuri este esențială pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentului și pentru ca fiecare participant să se bucure pe deplin și cu zâmbetul de buze de experiența IntenCity. ACCESUL ÎN FESTIVAL Accesul se face pe baza brățării de acces. Brățara este obținută pe baza biletului/abonamentului valid și a unui act de identitate. Fiecare participant va fi supus verificării de securitate la intrare. Refuzul controlului atrage interzicerea accesului. OBIECTE
Image Description

14:51

Incendiu major în județul Dolj, acționează echipe de intervenție

Vântul puternic și temperaturile ridicate au favorizat răspândirea unui incendiu în județul Dolj. Conform informațiilor, situația este în curs de gestionare, iar focul a fost localizat. Echipele de pompieri sunt sprijinite de voluntarii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Poiana Mare și de la Secția de Pompieri Bailesti. Primarul municipiului Calafat a trimis în sprijin 10 muncitori pentru a ajuta la intervenție și la stingerea incendiului. Potrivit editie.ro, autoritățile
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:09

- Alba - ACCIDENT rutier pe DJ 107 M, Buru-Aiud. Un șofer s-a răsturnat cu mașina într-o curbă

Un accident rutier s-a produs duminică, 22 iunie, pe DJ 107 M, pe direcția de mers Buru-Aiud. Un bărbat de 51 de ani din localitatea Sălciua nu a adaptat viteza într-o curbă și s-a răsturnat cu mașina. Potrivit IPJ Alba, în urma sesizării, polițiștii din Aiud s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din localitatea Sălciua, în timp ce conducea
Image Description

12:09

- Gorj - Evaluarea Națională 2025 a început fără incidente în Gorj. 64 de elevi au absentat la prima probă

Prima probă a Evaluării Naționale 2025, susținută de absolvenții de clasa a VIII-a, s-a desfășurat în județul Gorj fără probleme majore. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, din cei 2.583 de elevi înscriși, 64 au absentat. Examenul s-a desfășurat în condiții normale, fără a fi înregistrate tentative de fraudă sau alte incidente care să afecteze buna desfășurare a probei. Reprezentanții ISJ Gorj au transmis că monitorizarea s-a realizat
Image Description

12:08

- Gorj - El este tânărul de 23 de ani care a murit, ieri, pe AUTOSTRADĂ. Era antrenor voluntar

Un accident cumplit a avut loc duminică, 22 iunie, pe Autostrada Soarelui, acolo unde un autocar plin cu copii s-a răsturnat în timp ce se îndrepta spre Litoral. Planul Roșu de Intervenție a fost activat imediat, iar autoritățile au intervenit de urgență. Din păcate, un tânăr de doar 23 de ani și-a pierdut viața în urma impactului violent, iar alți doi minori sunt în stare gravă. Un copil de 9
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete