Peste 600 de persoane ucise lângă centrele de distribuție a ajutoarelor din Gaza. ONU acuză încălcarea imparțialității umanitare
Inapoi

Peste 600 de persoane ucise lângă centrele de distribuție a ajutoarelor din Gaza. ONU acuză încălcarea imparțialității umanitare

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Oficiul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a declarat că minim 613 persoane au fost ucise atât la punctele de distribuţie a ajutoarelor administrate de Fundaţia Umanitară din Gaza, susţinută de SUA şi Israel, cât şi în apropierea convoaielor umanitare administrate de alte grupuri de ajutor. ONU acuză încălcarea principiilor de imparțialitate și avertizează asupra riscurilor majore, potrivit Reuters și Agerpres. GHF foloseşte companii private americane de securitate şi logistică pentru a transporta provizii în Fâşia Gaza, ocolind astfel în mare măsură un sistem condus de ONU despre care Israelul susţine ca le-a permis militanţilor să deturneze ajutoarele. Naţiunile Unite au numit planul nesigur şi o încălcare a regulilor de imparţialitate umanitară. „Am înregistrat 613 de persoane ucise, atât la punctele GHF, cât şi în apropierea convoaielor umanitare - aceasta este o cifră înregistrată până pe 27 iunie. De atunci au existat alte incidente", le-a declarat jurnaliştilor, la Geneva, Ravina Shamdasani, purtătoarea de cuvânt a Oficiului Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. GHF a început să distribuie alimente în Fâşia Gaza la sfârşitul lunii mai şi a negat în repetate rânduri că au avut loc incidente la punctele sale de distribuţie a ajutoarelor. Dintre cele 613 de persoane ucise, 509 au murit în apropierea punctelor de distribuţie ale GHF, a declarat OHCHR. Citește și: „Fâșia Gaza a devenit mai rea decât Iadul pe Pământ”, spune președintele Crucii Roșii OHCHR a declarat că cifra sa se bazează pe o serie de surse, cum ar fi informaţii de la spitale, cimitire, familii, autorităţile sanitare palestiniene, ONG-uri şi partenerii săi de pe teren şi a precizat că verifică informaţii suplimentare şi nu poate oferi încă o detaliere a locurilor în care aceste persoane au fost ucise. GHF a declarat anterior pentru Reuters că a livrat peste 52 de milioane de mese palestinienilor înfometaţi în cinci săptămâni şi a spus că în cazul altor grupuri umanitare „aproape tot ajutorul a fost jefuit". Citește și: Israelul blochează cea mai rapidă rută pentru ajutoarele palestinienilor din Fâșia Gaza. Premierul Spaniei, Pedro Sanchez: „Un genocid” Israelul a ridicat blocada de 11 săptămâni asupra Fâşiei Gaza pe 19 mai. Armata israeliană a recunoscut luni că civili palestinieni au fost răniţi la centrele de distribuţie a ajutoarelor din Fâşia Gaza, declarând că forţele israeliene au primit noi instrucţiuni în urma a ceea ce a numit „lecţii învăţate". Israelul a declarat în repetate rânduri că forţele sale operează în apropierea centrelor pentru a împiedica ca ajutoarele să ajungă în mâinile militanţilor palestinieni Hamas. Citește și: Donald Trump: Hamas ar putea decide în următoarele 24 de ore asupra „propunerii finale” de armistițiu cu Israel
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

13:40

Craiova – Filiași: Autostrada intră în faza de execuție. Contractul, în linie dreaptă

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat într-o postare pe Facebook că primul lot din autostrada Craiova – Filiași intră în faza de pregătire a lucrărilor. O asociere turco-română va avea la dispoziție 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru construcție. Tronsonul măsoară 10,3 kilometri și va funcționa și ca variantă de ocolire a nordului Craiovei. Valoarea contractului este de 1,426 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport
Image Description

13:08

DOLJ: Un băiat de 13 ani a murit înecat în râul Jiu

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că minorul, în vârstă de 13 ani, din Poiana Mare, care locuiește fără forme legale în comuna Valea Stanciului, în cursul zilei de ieri, ar fi mers la scăldat, împreună cu alți minori, din Valea Stanciului, ar fi intrat în apă și la un moment dat ar fi dispărut în albia râului Jiu, fiind găsit ulterior în apropiere, fără semne
Image Description

12:35

Experiență practică pentru studenți: Vizită la Protecția Consumatorilor Dolj

Tinerii, înscriși la specializările „Protecția Consumatorului și a Mediului” și „Controlul și Expertiza Produselor Alimentare”, se află în stagiu de practică la Craiova, în perioada 30 iunie – 27 iulie. Vizita a avut scop educativ și a urmărit familiarizarea studenților cu activitatea concretă a comisarilor din cadrul ANPC. Coordonatorul întâlnirii a fost Ilarian Cosmin Somicu, comisar șef adjunct al Protecției Consumatorului Dolj. Acesta le-a prezentat atribuțiile instituției, modul de desfășurare
Image Description

11:28

Bărbat reținut de polițiști pentru comiterea a șase infracțiuni rutiere

La data de 29 iunie, polițiștii calafeteni l-au depistat pe bărbatul în cauză în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, în afara localităţii Basarabi, deși avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. De asemenea, din verificările efectuate, polițiștii au stabilit ca autoturismul condus de bărbat este neînmatriculat în circulație, având autorizația de circulaţie provizorie expirată. La data de 29 martie 2023, bărbatul a fost depistat de polițiști pe
Image Description

11:10

IPJ Dolj recrutează candidați pentru masterul de ofițeri de poliție

Înscrierea candidaților se realizează până la data de 28 iulie 2025, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. Informațiile și documentele se pot obține accesând site-ul IPJ Dolj, Secțiunea Cariera, Admitere în instituții de învățământ. https://dj.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-invatamant/anunt-recrutare-candidati-concurs-admitere-studii-universitare-master-profesional-pentru-formarea-ofiterilor-de-politie-a-i-cuza-bucuresti-2025
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:19

- Botosani - O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp! Infractorii preiau controlul conturilor de utilizator

O nouă formă de înșelătorie face ravagii în România. De data aceasta, aplicația folosită de escroci în mediul online este una dintre cele mai răspândite în rândul utilizatorilor de telefoane mobile: WhatsApp. Persoanele rău intenționate preiau accesul la conturile utilizatorilor și trimit mesaje în numele acestora. Apoi, se cer sume de bani de la contactele din agendă cu scopul de a obține un împrumut urgent. Gabriela Folcuț, director executiv al
Image Description

19:12

- Maramures - Blocada. 70 de autovehicule verificate și 22 de sancțiuni aplicate de polițiștii din Șomcuta Mare

La data de 3 iulie a.c., în intervalul orar 09.00 – 11.00, polițiștii din Șomcuta Mare, împreună cu jandarmii au desfășurat o acțiune pe raza localităților Șomcuta Mare și Mogoșești, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor ilegale săvârșite de conducătorii auto. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 75 de persoane și au oprit pentru a fi verificate 70 de autovehicule. Cu ocazia neregulilor constatate, au fost aplicate 22 de
Image Description

19:08

- Bucuresti - Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul turneului, Jamie Baker, ca răspuns la solicitările financiare din partea celor mai buni jucători de tenis din lume, informează AFP. De la dezvăluirea de la începutul lunii aprilie de către ziarul L’Equipe a unei scrisori trimise de […]
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete