Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, suspendat. Cât costă instalarea pe cont propriu
Inapoi

Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, suspendat. Cât costă instalarea pe cont propriu

Postat cu 10 ore în urmă

Update cu 9 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Economie
”Până la 1 august, în primul rând, va trebui să prioritizăm proiectele în aşa fel încât cele care le putem finanţa din fonduri europene să le asigurăm finanţarea, să le urgentăm, iar celelalte, funcţie de prioritatea pe care o vom analiza, să hotărâm ce se poate finanţa şi ce nu se poate finanţa. În cursul lunii iulie vom închide aceste analize legate de prioritizarea investiţiilor. O bună parte, de exemplu, din programele care sunt la Administraţia Fondului pentru Mediu vor fi suspendate anul acesta, urmând ca în toamnă să se facă o analiză pentru anul viitor, în aşa fel încât să putem să ne eşalonăm investiţiile şi să facem inclusiv economii pe componenta de programe”, a spus premierul Ilie Bolojan. Cei care s-au înscris deja în vechiul program ”Casa Verde” nu vor fi afectați de suspendarea ediției de anul acesta, însă UDMR a propus ca banii din programul ”Casa Verde Fotovoltaice” din 2024 să fie acordați beneficiarilor peste 2-3 ani. Este vorba despre 2 miliarde de lei, sumă care ar putea fi folosită pentru acoperirea deficitului bugetar. Fiecare beneficiar declarat eligibil ar urma să primească 30.000 de lei din bugetul AFM pentru a-și cumpăra panouri fotovoltaice și, obligatoriu, baterii de stocare. În cazul unei investiții din bugetul propriu, costurile nu sunt deloc mici. Doar panourile și bateria de stocare costă câteva mii de euro, potrivit unei analize a Green Report. Ca interval, 5 kWh fotovoltaic și 5 kWh de stocare ajung pe la 24.000 de lei, iar dacă TVA-ul crește, sumele ajung pe la 27-28.000 de lei. Așadar, întregul sistemul ar putea costa între 10.000 și 15.000 de euro, dacă numărul de kW din baterie sau fotovoltaice crește.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Economie
Economie

Piedone le spune românilor: Citiți contorul și trimiteți indexul până diseară

Pentru a evita surprizele neplăcute pe factură sau eventualele regularizări eronate, Piedone îi îndeamnă pe toți românii să facă un gest simplu, dar esențial: să verifice contorul electric, să noteze indexul, să facă o fotografie clară și să trimită această informație către furnizorul de energie. „Această acțiune simplă vă poate proteja de costuri nejustificate și vă oferă un control real asupra consumului. Vă încurajez să fiți consumatori informați și responsabili. .

Economie

Premieră în Olt: Hidroelectrica montează panouri fotovoltaice pe un lac de acumulare

Această investiție se înscrie în strategia companiei de a-și diversifica portofoliul de surse regenerabile de energie și de a valorifica într-un mod cât mai eficient infrastructura deja existentă. De altfel, este o inițiativă în premieră pentru Hidroelectrica, marcând o nouă direcție în activitatea sa. Proiectul a fost atribuit printr-o licitație publică deschisă, cu o valoare estimată la peste 47 milioane de lei, fără TVA. Doi ofertanți au participat la procedură, .

Economie

Atenție la e-mailurile false cu citări oficiale

Specialiștii în domeniul securității cibernetice avertizează asupra unor mesaje de tip phishing care par a fi emise de instituții oficiale precum Poliția Română, Interpol sau Europol. Potrivit comunicatului DNSC, acești infractori trimit e-mailuri în care apar documente ce par a fi citări oficiale, scopul fiind intimidarea destinatarilor și determinarea lor să ofere informații personale sau financiare. Mesajele false includ adesea acuzații grave, cum ar fi pornografie infantilă sau pedofilie, și utilizează .

Economie

Inflatia anuală a urcat la 5,5% în mai 2025, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică

Inflatia anuală a urcat la 5,5% în mai 2025, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică Rata inflației a crescut la 5,5% în luna mai 2025 față de aceeași lună a anului trecut, notează Mediafax, citând datele oficiale. Este cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimele luni, după o perioadă de stabilizare relativă. În luna mai, prețurile de consum au crescut cu 0,46% față de aprilie, iar de la începutul .

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

13:40

Craiova – Filiași: Autostrada intră în faza de execuție. Contractul, în linie dreaptă

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat într-o postare pe Facebook că primul lot din autostrada Craiova – Filiași intră în faza de pregătire a lucrărilor. O asociere turco-română va avea la dispoziție 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru construcție. Tronsonul măsoară 10,3 kilometri și va funcționa și ca variantă de ocolire a nordului Craiovei. Valoarea contractului este de 1,426 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport
Image Description

13:08

DOLJ: Un băiat de 13 ani a murit înecat în râul Jiu

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că minorul, în vârstă de 13 ani, din Poiana Mare, care locuiește fără forme legale în comuna Valea Stanciului, în cursul zilei de ieri, ar fi mers la scăldat, împreună cu alți minori, din Valea Stanciului, ar fi intrat în apă și la un moment dat ar fi dispărut în albia râului Jiu, fiind găsit ulterior în apropiere, fără semne
Image Description

12:35

Experiență practică pentru studenți: Vizită la Protecția Consumatorilor Dolj

Tinerii, înscriși la specializările „Protecția Consumatorului și a Mediului” și „Controlul și Expertiza Produselor Alimentare”, se află în stagiu de practică la Craiova, în perioada 30 iunie – 27 iulie. Vizita a avut scop educativ și a urmărit familiarizarea studenților cu activitatea concretă a comisarilor din cadrul ANPC. Coordonatorul întâlnirii a fost Ilarian Cosmin Somicu, comisar șef adjunct al Protecției Consumatorului Dolj. Acesta le-a prezentat atribuțiile instituției, modul de desfășurare
Image Description

11:28

Bărbat reținut de polițiști pentru comiterea a șase infracțiuni rutiere

La data de 29 iunie, polițiștii calafeteni l-au depistat pe bărbatul în cauză în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, în afara localităţii Basarabi, deși avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. De asemenea, din verificările efectuate, polițiștii au stabilit ca autoturismul condus de bărbat este neînmatriculat în circulație, având autorizația de circulaţie provizorie expirată. La data de 29 martie 2023, bărbatul a fost depistat de polițiști pe
Image Description

11:10

IPJ Dolj recrutează candidați pentru masterul de ofițeri de poliție

Înscrierea candidaților se realizează până la data de 28 iulie 2025, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. Informațiile și documentele se pot obține accesând site-ul IPJ Dolj, Secțiunea Cariera, Admitere în instituții de învățământ. https://dj.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-invatamant/anunt-recrutare-candidati-concurs-admitere-studii-universitare-master-profesional-pentru-formarea-ofiterilor-de-politie-a-i-cuza-bucuresti-2025
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:18

- Cluj - „La dolce vita” ajunge la Cluj-Napoca: Gelateria italiană La Romana s-a deschis în Iulius Mall și îți promite o vară cu gelato autentic!

Totul a început în 1947, în orașul Rimini, unde La Romana a transformat pentru prima dată pasiunea pentru gust în gelato autentic. Astăzi, tradiția italiană e dusă mai departe cu aceeași grijă pentru ingrediente, calitate și detaliu, iar Clujul devine parte din poveste. În locația proaspăt inaugurată, deserturile sunt produse zilnic în laboratorul vizibil din interior, folosind doar ingrediente proaspete și naturale. Fiecare aromă e gândită să-ți spună o poveste,
Image Description

14:16

- Gorj - Măsurile de reformă sunt absolut necesare

Este momentul pentru o reformă adevărată a statului român, pentru că, altfel, România va intra într-o criză financiară și în incapacitate de plată, consideră liberalul gorjean Marius Badea. România a înregistrat în anul 2024 cel mai mare deficit de la nivelul Uniunii Europene, de peste 9 la sută din PIB. Marius Badea susține că în România sunt împământenite o serie de privilegii. Marius Badea, reprezentant PNL Marius Badea a spus
Image Description

14:16

- Cluj - Compania de Apă Someș dă vina pe clujeni și lasă zeci de străzi din Cluj-Napoca fără apă. Cetățenii plătesc facturile, dar unde sunt investițiile?

Problemele cu furnizarea apei potabile revin în forță în Cluj-Napoca, iar soluția Companiei de Apă Someș S.A. rămâne aceeași: dă vina pe consumatori și taie apa. Vineri, 4 iulie 2025, în plină zi, compania a anunțat oficial că întrerupe furnizarea apei pe mai multe străzi din oraș. „Ca urmare a suprasolicitarii sistemului de alimentare cu apa, precum si ca o consecinta a utilizarii apei din reteaua publica de distributie, de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete