Ședință pentru a rezolva problemele angajaților Minprest Serv Rovinari
Inapoi

Ședință pentru a rezolva problemele angajaților Minprest Serv Rovinari

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
O ședință va avea loc în perioada imediat următoare pentru a rezolva problemele de la nivelul unuia dintre prestatorii de servicii ai Complexului Energetic Oltenia. Minprest Serv Rovinari se confruntă cu o situație incertă în ceea ce privește menținerea locurilor de muncă și a salarizării. Cei peste 1.100 de salariați sunt deciși să organizeze proteste, pentru că se tem să nu își piardă locurile de muncă. Conducerea Prefecturii Gorj s-a oferit să medieze negocieri între administrația Minprest, sindicatele din cadrul prestatorului de servicii și acționarul principal, respectiv Complexul Energetic OItenia. Cosmin Bivolaru, liderul sindicatului Alfa din cadrul Minprest, a declarat că așteaptă acum ca prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, să convoace părțile vizate la o dicuții de mediere. Bivolaru a precizat că administrația Minprest Serv Rovinari nu dorește să negocieze cu sindicaliștii. Aceștia cer menținerea locurilor de muncă în limitele actuale și salarii decente, în raport cu munca prestată pentru Complexul Energetic Oltenia.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Craiova – Filiași: Autostrada intră în faza de execuție. Contractul, în linie dreaptă

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat într-o postare pe Facebook că primul lot din autostrada Craiova – Filiași intră în faza de pregătire a lucrărilor. O asociere turco-română va avea la dispoziție 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru construcție. Tronsonul măsoară 10,3 kilometri și va funcționa și ca variantă de ocolire a nordului Craiovei. Valoarea contractului este de 1,426 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport .

Actualitate

Experiență practică pentru studenți: Vizită la Protecția Consumatorilor Dolj

Tinerii, înscriși la specializările „Protecția Consumatorului și a Mediului” și „Controlul și Expertiza Produselor Alimentare”, se află în stagiu de practică la Craiova, în perioada 30 iunie – 27 iulie. Vizita a avut scop educativ și a urmărit familiarizarea studenților cu activitatea concretă a comisarilor din cadrul ANPC. Coordonatorul întâlnirii a fost Ilarian Cosmin Somicu, comisar șef adjunct al Protecției Consumatorului Dolj. Acesta le-a prezentat atribuțiile instituției, modul de desfășurare .

Actualitate

IPJ Dolj recrutează candidați pentru masterul de ofițeri de poliție

Înscrierea candidaților se realizează până la data de 28 iulie 2025, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. Informațiile și documentele se pot obține accesând site-ul IPJ Dolj, Secțiunea Cariera, Admitere în instituții de învățământ. https://dj.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-invatamant/anunt-recrutare-candidati-concurs-admitere-studii-universitare-master-profesional-pentru-formarea-ofiterilor-de-politie-a-i-cuza-bucuresti-2025 .

Actualitate

Pasajul care leagă DEx12 de Craiova, deschis traficului. Ce restricți sunt

Măsura a fost luată pentru a limita traficul greu în centrul orașului și a reduce aglomerația pe străzile municipiului. Pasajul face parte din proiectul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești, unde anul trecut a fost deschisă circulația până la nodul rutier cu Centura Nord a municipiului Craiova (DN 65F). DRDP Craiova recomandă șoferilor să respecte restricțiile de tonaj pentru a asigura o circulație fluentă și sigură în zonă. .

Pagina de facebook

-
-

Recente din dolj

-
-

13:40

Craiova – Filiași: Autostrada intră în faza de execuție. Contractul, în linie dreaptă

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat într-o postare pe Facebook că primul lot din autostrada Craiova – Filiași intră în faza de pregătire a lucrărilor. O asociere turco-română va avea la dispoziție 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru construcție. Tronsonul măsoară 10,3 kilometri și va funcționa și ca variantă de ocolire a nordului Craiovei. Valoarea contractului este de 1,426 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport
Image Description

13:08

DOLJ: Un băiat de 13 ani a murit înecat în râul Jiu

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că minorul, în vârstă de 13 ani, din Poiana Mare, care locuiește fără forme legale în comuna Valea Stanciului, în cursul zilei de ieri, ar fi mers la scăldat, împreună cu alți minori, din Valea Stanciului, ar fi intrat în apă și la un moment dat ar fi dispărut în albia râului Jiu, fiind găsit ulterior în apropiere, fără semne
Image Description

12:35

Experiență practică pentru studenți: Vizită la Protecția Consumatorilor Dolj

Tinerii, înscriși la specializările „Protecția Consumatorului și a Mediului” și „Controlul și Expertiza Produselor Alimentare”, se află în stagiu de practică la Craiova, în perioada 30 iunie – 27 iulie. Vizita a avut scop educativ și a urmărit familiarizarea studenților cu activitatea concretă a comisarilor din cadrul ANPC. Coordonatorul întâlnirii a fost Ilarian Cosmin Somicu, comisar șef adjunct al Protecției Consumatorului Dolj. Acesta le-a prezentat atribuțiile instituției, modul de desfășurare
Image Description

11:28

Bărbat reținut de polițiști pentru comiterea a șase infracțiuni rutiere

La data de 29 iunie, polițiștii calafeteni l-au depistat pe bărbatul în cauză în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, în afara localităţii Basarabi, deși avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. De asemenea, din verificările efectuate, polițiștii au stabilit ca autoturismul condus de bărbat este neînmatriculat în circulație, având autorizația de circulaţie provizorie expirată. La data de 29 martie 2023, bărbatul a fost depistat de polițiști pe
Image Description

11:10

IPJ Dolj recrutează candidați pentru masterul de ofițeri de poliție

Înscrierea candidaților se realizează până la data de 28 iulie 2025, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. Informațiile și documentele se pot obține accesând site-ul IPJ Dolj, Secțiunea Cariera, Admitere în instituții de învățământ. https://dj.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-invatamant/anunt-recrutare-candidati-concurs-admitere-studii-universitare-master-profesional-pentru-formarea-ofiterilor-de-politie-a-i-cuza-bucuresti-2025
Image Description

Recente din Romania

-
-

17:19

- Constanta - Terenuri de peste 310.000 euro, deținute de Macondo SRL în Ciocârlia de Sus sunt scoase la licitație

Licitațiile vor avea loc în fiecare zi de miercuri, începând cu data de 9 iulie 2025, de la ora 12:00, la sediul lichidatorului din Constanța, strada Cibinului nr. 8. Valoarea totală a bunurilor se ridică la 314.282 euro, exclusiv TVA. Pentru informații suplimentare privind procedura de participare, vizionarea bunurilor sau documentația necesară, persoanele interesate pot contacta CC INSOL SPRL. Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 4 iulie 2025, Macondo SRL a
Image Description

17:16

- Cluj - Generalul care a condus cu sufletul și-a încheiat misiunea: ce moștenire lasă în urmă la Brigada 81 Mecanizată: „A lăsat o parte din inimă în unitate” FOTO

După doi ani și jumătate la comanda Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița, generalul de brigadă Cristinel-Dumitru Colibaba și-a încheiat misiunea în fruntea uneia dintre cele mai importante mari unități din zonă. Ceremonia de predare a comenzii și a Drapelului de Luptă s-a desfășurat într-un cadru solemn și încărcat de emoție, marcând astfel un nou capitol în istoria brigăzii. Colonelul Valerică-Iulian Sărățeanu, până acum locțiitor al comandantului, a
Image Description

17:15

- Constanta - ANAF scoate la licitație 40 de hectare de teren agricol ale Elenei Udrea, situate lângă proprietățile Ioanei Băsescu

Terenurile au fost achiziționate de Udrea începând cu anul 2013, când fostul ministru al Dezvoltării își propunea să intre în afaceri cu agricultură. În total, a investit circa un milion de lei într-o firmă care să administreze exploatațiile. Afacerea s-a dovedit însă un eșec, iar terenurile au rămas în patrimoniul Elenei Udrea, fără a genera profit semnificativ. Cele 40 de hectare scoase la vânzare de ANAF sunt divizate în 19
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
dolj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul dolj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete