Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Cătălin Liviu Stănculescu, a fost trimis în judecată de DNA, pentru trafic de influenţă. Acesta, spun procurorii, ar fi primit 13.000 de euro de la administratorul unei firme care avea contract cu CEO, lăsându-l să creadă că poate influenţa urgentarea plăţii facturilor. Potrivit unui comunicat DNA, remis miercuri, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Cătălin Liviu Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia – CEO, pentru trafic de influenţă în formă continuată. ”În perioada 25.07.2022 – 23.03.2023, la diferite intervale de timp, inculpatul Stănculescu Cătălin-Liviu, în calitatea menţionată, ar fi primit în mod direct, pentru sine, suma totală de 13.000 euro de la administratorul unei societăţi comerciale aflate în raporturi contractuale cu CEO (martor în cauză), lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra Directoratului CEO, cu atribuţii în aprobarea plăţilor, şi că îi va determina pe aceştia să urgenteze plata facturilor emise de societatea omului de afaceri într-un termen cât mai scurt de la data emiterii lor”, arată DNA, miercuri, într-un comunicat de presă. Anterior, pe parcursul urmăririi penale, s-au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu trei inculpaţi. Potrivit DNA, în cazul unuia dintre ei, cercetat pentru dare de mită, a fost stabilită o pedeapsă de doi ani şi jumătate, suspendată pe durata unui termen de supraveghere de trei ani şi jumătate. În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut că, „în 6 ianuarie 2024, inculpatul a promis unei persoane din conducerea unei companii de stat (martor în cauză) suma de 200.000 de euro în legătură cu atribuirea către societatea inculpatului, în condiţii neconcurenţiale, a unui contract în valoare de 1.000.000 euro, având ca obiect lucrări de demolare şi gestionare deşeuri. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul i-a indicat martorului şi modalitatea prin care urma să intre în posesia contractului, respectiv: trucarea procedurii de achiziţie prin inserarea în caietul de sarcini a unor cerinţe preferenţiale, care să avantajeze societatea inculpatului cu care acesta intenţiona să se înscrie în procedură şi transmiterea de către inculpat a altor oferte cu un preţ mai mari faţă de cel al societăţii cu care intenţiona să câştige procedura”. Potrivit DNA, în cazul celorlalţi doi inculpaţi au fost aplicate pedepse de patru luni de închisoare, suspendate pe durata unor termene de supraveghere de doi ani, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv instigare la săvârşirea acestei infracţiuni. ”Unul dintre inculpaţi, angajat al unei societăţi comerciale administrată de celălalt inculpat, la instigarea acestuia din urmă, ar fi falsificat sub aspectul datei o factură şi o comandă de produse pe care apoi le-ar fi trimis la o companie de stat, cu care societatea se afla în raporturi comerciale, în scopul evitării plăţii unor penalităţi de întârziere şi încheierii unei tranzacţii extrajudiciare”, arată procurorii DNA. Toţi cei trei inculpaţi care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei au fost obligaţi la prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, pe perioade de 120, respectiv 60 de zile. În cauză s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 13.000 de euro aparţinând inculpatului Stănculescu Cătălin Liviu, mai spun procurorii DNA. Dosarele de urmărire penală privind pe cei trei inculpaţi, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti, iar dosarul cauzei privindu-l pe inculpatul Stănculescu Cătălin Liviu a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă.
După cum știm, autoritățile locale au început deja organizarea, iar în ateliere se lucrează de zor la decorațiuni și instalații luminoase. Anul acesta, atmosfera va fi inspirată de celebra poveste „Spărgătorul de nuci”, tema care va da tonul întregii sărbători. Planurile sunt făcute publice: Craiova va găzdui din 14 noiembrie „cea mai frumoasă poveste de iarnă”, transformând orașul într-un loc de basm pentru localnici și vizitatori deopotrivă. Încă de la
.
Astfel, în data de 11 august, a fost organizată o activitate destinată persoanelor aflate la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Dolj, pentru susținerea probei teoretice în vederea obținerii permisului de conducere. În data de 12 august, ofițerii de prevenire au desfășurat două activități distincte: una adresată cetățenilor prezenți la sediul Biroului Rutier Craiova, pentru susținerea probei teoretice în vederea reducerii perioadei
.
În domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 143 de controale la angajatori din construcții, HoReCa, dar și din alte sectoare unde activează zilieri și lucrători străini. În urma verificărilor, la 24 de angajatori au fost identificate 42 de persoane care munceau fără forme legale. Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 31 de amenzi în valoare totală de 849.900 lei. Pe partea de securitate și sănătate în muncă, inspectorii ITM
.
Marți, DNSC a lansat un clip de conștientizare menit să atragă atenția asupra metodei cunoscute sub numele de vishing, o formă de fraudă prin telefon care devine tot mai sofisticată. În aceste apeluri, infractorii pot pretinde că sunt angajați ai băncii, ai Poliției sau ai altor instituții cu autoritate, cu scopul de a câștiga încrederea victimei. Conform reprezentanților DNSC, escrocii urmăresc să creeze un sentiment de urgență și teamă, presând
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.