Chindia Târgoviște își va afla săptămâna viitoare programul pentru sezonul regular al Ligii 2, ediția 2025-2026. Tragerea la sorți a țintarului va avea loc marți, 22 iulie
Chindia Târgoviște își va afla săptămâna viitoare programul pentru sezonul regular al Ligii 2, ediția 2025-2026. Marți, 22 iulie, la sediul Federației Române de Fotbal, va avea loc, de la ora 14.00, tragerea la sorți a țintarului meciurilor pentru noua stagiune a ligii secunde. Noul sezon din eșalonul secund va debuta pe 2 august. Competiţia Liga 2 se va disputa în două faze după cum urmează: -prima fază a competiţiei va consta într-un sezon regular la care vor participa toate cele 22 de echipe şi în care vor juca fiecare cu fiecare o singură dată, cu un total de 21 etape; -a doua fază a competiţiei va consta într-un play-off şi două grupe de play-out în care echipele vor fi repartizate pe baza clasamentului final al sezonului regular şi în care vor intra cu toate punctele acumulate până atunci. În play-off vor participa primele şase clasate, iar partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Superligă, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul primei divizii după următoarea schemă: -Locul 3 din Liga 2 contra locului 8 din play-out-ul SuperLigii; -Locul 4 din Liga 2 contra locului 7 din play-out-ul SuperLigii. În play-out vor participa celelalte 16 echipe rămase, împărţite în două grupe, A şi B, cu câte opt echipe fiecare. În grupa A vor evolua echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19 și 22, iar în grupa B vor evolua echipele de pe locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20 și 21. Participantele din fiecare grupă vor juca între ele o singură dată, rezultând un program de şapte etape şi șapte meciuri pentru fiecare echipă. Din fiecare grupă a play-out-ului vor retrograda direct echipele clasate pe locurile 7 şi 8, în timp ce ocupantele locului 6 din fiecare grupă vor juca un meci de baraj în dublă manşă pentru menţinerea în Liga 2. Echipa gazdă din manşa tur a barajului va fi echipa din grupa A. Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micșora corespunzător, însă împărțirea în cele două grupe se va face în același mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele.
Activitatea s-a desfășurat în zona ghișeelor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dolj și ale Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Dolj, în contextul sezonului estival, cu participarea cetățenilor aflați în demersuri privind înmatricularea autovehiculelor, susținerea probei teoretice pentru obținerea permisului de conducere, restituirea documentelor, precum și eliberarea pașapoartelor simple. Scopul activității a fost de a încuraja adoptarea unui comportament integru în relația cu personalul Ministerului
.
Un nou cod galben de caniculă și disconfort termic a fost emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 14 iulie, ora 12:00 – 15 iulie, ora 10:00. Potrivit avertizării, valul de căldură va afecta vestul și sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și Dobrogea continentală. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35–38°C, iar nopțile vor fi tropicale, cu minime între 18 și 21°C. Specialiștii
.
Potrivit inspectorilor Apelor Române, o societate comercială a intervenit în mod neautorizat asupra malului Dunării, în vederea instalării unui ponton plutitor pentru acostarea barjelor utilizate la transportul cerealelor, fără a deține avizele și autorizațiile necesare. Pentru nerespectarea normelor legale, s-a aplicat o amendă contravențională în valoare de 75.000 lei, precum și măsura complementară de readucere a terenului la starea inițială. Reprezentanții Apele Române Jiu atrag atenția că orice intervenție asupra
.
În urma verificărilor rapide efectuate de agentul Săpăceanu Sandu și elevul Iureș Denis, a fost identificată deținătoarea bunurilor. Este vorba despre o femeie în vârstă de 74 de ani, din comuna Catane. Polițiștii i-au restituit portofelul împreună cu întreaga sumă de bani. Conducerea IPJ Dolj îi felicită pe cei doi pentru profesionalism și operativitate, încurajând totodată cetățenii să manifeste spirit civic și să colaboreze cu autoritățile pentru siguranța comunității.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.